Sf. patruzeci de mucenici, din cetatea Sevastiei (sarbatoare ortodoxa)

Cei patruzeci de mucenici, desi erau de obârsie din diferite locuri, faceau parte din aceeasi ceata ostaseasca. Ei au fost prinsi din pricina marturisirii credintei în Hristos si au fost dusi la cercetare. Dar nelasându-se înduplecati sa jertfeasca idolilor, mai întâi au fost loviti cu pietre peste fata si peste gura, dar pietrele în loc sa-i atinga pe ei, se întorceau si loveau pe cei ce le aruncau. Apoi au fost osânditi, în vreme de iarna, sa petreaca toata noaptea în mijlocul unui lac, care se gasea în apropierea Sevastiei. Pe când se gaseau în mijlocul apei, unul dintre ei, care iubea mai mult viata, iesind din lac, a alergat la o baie din apropiere, dar de îndata ce a fost atins de caldura de acolo, s-a topit cu totul. Unul dintre ostasii care erau de paza acolo însa a intrat laolalta cu sfintii în lac si l-a înlocuit pe cel plecat, vazând în noapte pe sfinti înconjurati de lumina si cununi, pogorându-se din cer asupra fiecaruia dintre ei. Iar când s-a facut ziua, sfintii care erau lesinati, de abia se mai vedeau suflând. Atunci li s-au frânt fluierele picioarelor si au luat cununile muceniciei. Cât de placuta s-a cunoscut a fi moartea pentru acestia si cât de dorita sa fie îmbratisata se poate vedea si din urmatoarea împrejurare. Dupa zdrobirea fluierelor picioarelor, unul dintre ei, care din pricina vârstei mai tinere si a puterii trupesti mai sufla înca, a fost lasat la o parte de tiran, socotind ca acesta poate îl va îndupleca sa-si schimbe gândul. Dar mama lui, care în tot timpul cât mucenicii patimisera, ramasese pe lânga el, vazând acum pe fiul ei, care era mai tânar decât toti ceilalti, se temea ca nu cumva tineretea si dragostea de viata sa-i insufle în cele din urma teama si sa se arate nevrednic de ceata si de cinstea celorlalti. De aceea aceasta sta încremenita si cu trupul si cu privirea, uitându-se la el, în starea în care se gasea, dându-i curaj si întinzându-si mâinile, în cele din urma si zicând: Fiul meu preadulce, mai rabda putin, ca sa ajungi cu adevarat si fiu al Tatalui Celui din ceruri. Nu te înfricosa de chinuri, caci, iata, Hristos Dumnezeu îti sta tie într-ajutor. Nu vei mai întâlni mai departe nici o neplacere, nici o durere; toate acelea au trecut, pe toate le-ai învins cu vitejia ta dupa acestea va fi numai bucurie, desfatare, odihna si veselie, din care te vei împartasi împaratind împreuna cu Hristos si vei fi rugator pe lânga Dânsul, pentru mine, mama ta. Dupa ce sfintilor li s-au zdrobit fluierele picioarelor, ei si-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu. Iar slujitorii tiranului aducând niste carute si încarcând în ele sfintele lor trupuri le-au pornit catre tarmul unui râu, care trecea prin apropiere. Şi vazând ca tânarul acela, al carui nume era Meliton, mai sufla înca, l-au lasat sa traiasca mai departe. Când mama lui a vazut însa ca ramâne singur, a socotit cã lucrul acesta înseamna ceva mai mult decât moartea ei si a fiului ei. De aceea, netinând seama ca este femeie slaba si înabusindu-si în suflet toata durerea de mama, a luat pe fiul ei pe umeri si a pornit cu el dupa carutele cu trupurile sfintilor, întocmai ca o viteaza, socotind ca numai atunci fiul ei va trai cu adevarat, când l-ar vedea si pe el mort si parasit împreuna cu ceilalti. Dar, în timp ce-l purta astfel pe umere, acesta si-a dat si el duhul. Si atunci mama simtindu-se eliberata de griji, s-a bucurat mult si sufletul ei a saltat în chip placut de sfârsitul fiului ei. Si ducând trupul neînsufletit al iubitului ei fiu pâna la locul unde se gaseau trupurile sfintilor, l-a pus deasupra lor si l-a numarat cu toate celelalte, pentru ca nici macar trupul, al carui suflet pornise sa se înnumere laolalta cu sufletele celorlalti, sa nu se deosebeasca de trupurile lor. Iar slujitorii aceia ai vrajmasului, aprinzând un foc mare, au ars trupurile sfintilor. Apoi, pentru ca nu cumva crestinii sa poata lua moastele lor, le-au aruncat în râu. Dar acolo, prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, s-au strâns cu toate laolalta într-o surpatura, de unde fiind scoase de mâinile crestinilor, ne-au fost daruite noua ca o bogatie de neînstrainat.