Sf. Teofan Marturisitorul din Muntele Sigriana (sarbatoare ortodoxa)

Acest sfânt s-a nascut din parintii Isac si Teodota. Tatal Sau savârsindu-se din viata în timp ce se gasea mai mare peste tinutul eghepelaghitilor, el a ramas în grija mamei sale. La vârsta de doisprezece ani a fost logodit cu o copila, cu care a trait laolalta timp de opt ani. Si el si logodnica lui aveau multa avere. Auzind pe unul dintre servii sai vorbindu-i de viata monahala, s-a umplut de dor dupa aceasta viata. Dupa ce mama lui a murit, lasându-i nesfârsita bogatie, tatal logodnicei lui îl silea continuu sa îndeplineasca cele rânduite în vederea casatoriei. Venind ziua sorocita pentru aceasta, li s-a pregatit camara de nunta si atât cântecele de nunta, cât si toate celelalte s-au savârsit dupa rânduiala. Dar dupa ce fericitul Teofan si sotia lui au ramas singuri, el a dezvaluit tinerei gândurile tainice pe care le avea, iar aceasta nu numai ca a consimtit la ceea ce îi cerea sotul ei, ci l-a încredintat ca ceea ce avea sa faca el va face si ea, deopotriva. Auzind acestea, Teofan a multumit lui Dumnezeu, iar de atunci mai departe îsi faceau împreuna rugaciunile lor de zi si de noapte.

Nelegiuitul împarat Leon, ca si socrul tânarului, auzind acestea, s-a împotrivit cu toata puterea dorintei lui. Ceva mai mult, împaratul l-a trimis în cetatea Cizicului, care atunci se zidea, încredintându-l cu supravegherea lucrarilor. Ducându-se acolo, cinstitul tânar a adus la îndeplinire porunca împaratului, împlinind lucrarea aceea cu cheltuiala lui. În anul al douazeci si unulea al lui, împaratul cel cu nume de fiara si socrul lui încetând din viata, de pe urma mortii lor nu numai Teofan s-a bucurat de libertate, ci si lumea întreaga. Sceptrul împaratiei a fost luat mai departe de împarateasa Irina.

Fiindca acum îsi putea aduce nestingherit gândul la îndeplinire, el si-a împartit averile la cei lipsiti si saraci si pe toti slujitorii lui i-a cinstit cu libertatea. Şi dând sotiei sale multa avere, a dus-o, dupa voia ei, în Manastirea Princhipos, unde aceasta s-a calugarit, primind numele de Irina, în loc de Megalusa, cum se numea mai înainte. Iar el, dându-se pe sine Domnului, a intrat în manastirea, zisa a lui Polihroniu, care se gasea în muntii din tinutul Sigrana. Daca s-a facut calugar, nu a voit sa primeasca sa fie conducator, ci stând în chilie îsi scotea hrana de pe urma propriilor sale mâini, copiind, cu scrisul sau frumos, diferite lucrari, timp neîntrerupt de sase ani. Dupa aceasta, plecând de acolo, s-a dus în asa-numita insula Calonim, unde dupa ce a ridicat o manastire s-a întors iarasi în Muntele Sigrianei. În al cincizecilea an al vietii lui a fost cuprins de o boala. Pe urma acestei boli el a ramas mai departe tot timpul vietii la pat si nemiscat.

Dupa împarateasa Irina a urmat la împaratie Leon Armeanul. Cele întâmplate în timpul împaratiei acestuia sunt cunoscute de toti. El a mers pâna acolo cu ticalosia si nelegiuirea lui, încât a trimis dupa acest om al lui Dumnezeu, spunându-i: “Vino si te roaga pentru noi, ca pornim împotriva barbarilor”. Dar Teofan, pentru ca nu se putea misca, a fost luat cu caruta, dus pâna la corabie si apoi cu corabia adus pâna la Constatinopol. Ajuns aici, nu a putut vedea fata cea necurata a tiranului, ci acesta i-a trimis numai înstiintare spunându-i: “Daca vei consimti la rugamintea mea, îti voi da si tie si manastirii tale multe bunatati; iar de nu, te voi pedepsi cu lemnul spânzuratorii si te voi pune înaintea tuturor ca pilda, spre înfricosare”. Marturisitorul Teofan însa i-a raspuns: “Nu-ti deserta vistieriile de darurile tale; în ceea ce priveste lemnul spânzuratorii, sau chiar si focul, pregateste-le înca de astazi. Caci aceasta doresc: sa mor pentru dragostea Hristosului meu”.

Auzind acestea, nerusinatul l-a dat în mâinile lui Ioan Mantos, care se gasea atunci pe scaunul patriarhal de la Constantinopol, care se falea cu stiinta lui, pentru ca socotea ca acesta îl va face sa-si schimbe gândul, cu puterea intrigilor sale. Sfântul Teofan, fiind dat în seama acestuia, a fost dus la manastirea de la Ormizda a lui Serghie si Vah, care se gasea în apropierea palatului, unde a început lupta în cuvinte cu Mantos. Dar Mantos fiind învins de Teofan, care l-a strafulgerat cu lumina întelepciunii lui si care l-a încredintat de neschimbarea gândului sau, plin de rusine l-a trimis din nou nebunului tiran, aratându-se cu aceasta, nemernicul, nu orator plin de slava, ci dimpotriva, cu totul neînvatat. Şi ducându-se si el înaintea împaratului i-a zis: “O, împarate, mai usor este a înmuia fierul ca ceara, decât sa schimbi pe omul acesta în ceea ce doresti tu”.

Dupa ce tiranul a aflat aceasta, a dat porunca sa fie dus sfântul în palatul lui Elefterie si sa fie închis într-o încapere foarte strâmta si întunecoasa, punându-se si paznici la usa, asa încât sa nu poata fi slujit de cineva. Traind în felul acesta timp de doi ani si apasat fiind de necazuri si nevoi, a rusinat si cu aceasta pe tiran. Caci neizbutind nimic, cu toate ca-l silea în fiecare zi sa se supuna vointei lui, a fost surghiunit în insula Samotrachi. Dar ducerea lui în surghiun, i-a grabit si plecarea din trup. Astfel, traind în acea insulã numai douazeci si trei de zile, a raposat acolo, pornind în cuviosie si pace la Domnul. Şi cine, oare, ar putea spune de câte binecuvântari s-a umplut locul acela si câte vindecari au înflorit mai târziu acolo?