Soarele rasare la 
Este 
Spania cucerește insula Provindecia din arhipelagul San Andres (astăzi un departament al Columbiei)
Insula Providencia, Isla de Providencia sau simplu, Porvidencia, este o insulă muntoasă din Caraibe, în prezent parte din departamentul columbian al arhipelagului San Andrés, Providencia și Santa Catalina și municipiu al insulelor Providencia și Santa Catalina, situată la jumătatea distanței dintre Costa Rica și Jamaica.
Insula a fost locul unei colonii puritane engleze înființate în 1629 de către Compania Insulei Providence. În 1641 este ocupată de spanioli. Ulterior, insula va deveni o bază a piraților, Henry Morgan folosind-o pentru a lansa de acolo atacuri asupra Imperiului Spaniol. Multe părți ale insulei sunt numite după cunoscutul pirat și multe zvonuri sugerează că o mare parte din comoara lui ar fi încă ascunsă pe insulă.
Colonia de pe insula Providencia a fost înființată în 1631 de puritanii englezi. Deși intenția a fost de a face din aceasta o colonie puritană model, ea a funcționat și ca o bază pentru pirații care operau împotriva spaniolilor, motiv pentru care pentru Spania, distrugerea coloniei, a ajuns o necesitate în 1641. Insula Providencia și insula adiacentă Santa Catalina, împreună cu alte patru mici insule, se află într-o lagună largă, înconjurată de un masiv recif de corali. Cele două insule mai mari au fost cândva numite Santa Catalina de către spanioli, dar la sfârșitul secolului al XVII-lea, bucanierii au despărțit cele două insule, tâind o fâșie îngustă de pământ care să permită retregarea rapidă pe insula mai mică, numită acum Santa Catalina.
Cunoscută piraților francezi și olandezi, insula Providencia a fost prima data vizitată de corăbiile englezești în 1628, anul în care puritanul Robert Rich, conte de Warwick, a trimis trei corăbii de corsari în Indiile de Vest. Acestea au ajuns la San Andrés, la sud de Santa Catalina, unde au debarcat 30 de oameni pentru a planta tutun de prizat. Sussex Camock și corabia sa Warwicke & Somer Islands a rămas pe San Andreas. Daniel Elfrith s-a întors în Anglia, prin Bermuda, unde a raportat descoperirea guvernatorului, ginerelui său, Philip Bell.
În martie 1629, Philip Bell i-a scris vărului său, Sir Nathaniel Rich, anunțând descoperirea celor două insule, situate în inima Indiilor, în gura de acces a Imperiului Spaniol., deci o bază excelentă pentru viitoare atacuri împoitriva navelor spaniole. În plus, Bell a considerat ca insula ar putea oferi și venituri excelente din tutun și alte culturi. Scrisoarea lui Bell a condus la formarea Companiei pentru colonizarea insulei Providence (Providence Island Company) în a cărei conducere s-au aflat Robert Rich, conte de Warwick, fratele său Henry Rich, conte de Holland și vărul lor Sir Nathaniel Rich, William Fiennes, Lord Saye and Sele și Robert Greville, Lord Brooke. 12 dintre investitorii în Providence Island Company erau și investitori în Compania Insulelor Somers. iar noua Companie prinește carta regală în 1630.
Philip Bell a navigat spre Providencia în 1629, luând cu el mai mulți oameni din Bermuda, albi și negri. În noiembrie 1630, Compania a decis ca Daniel Elfrith să fie numit guvernator temporar până la întoarcerea lui Philip Bell care urma să fie singurul guvernator. Fiecare acționar trebuia să găsească cât mai mulți bărbați și băieți dispuși să îi slujească, iar cei mai buni ditre aceștia urmau să fie trimiși spre noua colonie în ianuarie 1631. Aceștia urmau să primească jumătate din profiturile pământului pe care urmau să îl cultive, cealaltă jumătate revenindu-i investitorului. Ucenicii de peste 14 ani aveau să semenze un contract pentru mai mulți ani și să fie plătiți cu 5 £/an. În februarie 1631, William Rudyerd a fost numit căpetenie a coloniștilor care urmau să navigheze din Anglia spre Providencia la bordul navei Seaflower. Abia pe 2 aprilie 1632, Compania află de sosirea nevei Seaflower în Providencia. La momentul sosirii acestora, 80 de bermudieni erau deja stabiliți acolo. Cum unii dintre ei s-au implicat în dispute religioase, au fost trimiși înapoi în Bermuda. În mai 1630, Compania i-a dat instrucțiuni lui Thomas Punt, comandantul navei Charity, care transporta 150 de colonisti spre Providencia ca la întoarcere să nu ia la bord nici un pasager fără autorizație.
Până în 1635, Compania a descurajat planurile plantatorilor de a-și aduce în colonie soțiile și copiii. Pentru a ajuta la păstrarea ordinii, Compania a ordonat ca servitorii si alte persoane singure să trăiască în “familii”. Guvernatorul Bell a fost instruit să distribuie toți locuitorii în mai multe familii, fiecare familie urmând sa aibă un conducător. Acest conducător trebuia să se asigure că familia sa își îndeplinea datoriile zilnice și să conducă cele două rugăciuni zilnice. Compania a interzis limbajul trivial, băutură sau nerespectarea Sabatului, iar guvernatorului i s-a ordonat să vegheze la respectarea acestor reguli. Bell a primis instrucțiuni și să distrugă jocurile de cărți, zaruri sau table care ar fi pututu ajunge pe insulă. Pe lângă aceste îndatoriri de ordin moral, guvernatorul trebuie să asigure ridicarea locuințelor și a unei locuințe pentru preot, de ridicarea unei biserici și de construcția unor fortificații care să îi păzeasză împotriva unui posibiol atac lansat de spanioli. În plus, trebuia să împiedice plantarea tutunului și să încurajeze în schimb plantarea porumbului și a trestiei de zahăr.
Fiind doar chiriași care trebuiau să plătească jumătate din profitul lor investitorilor Companiei, coloniștii nu și-au dat silnță pentru a găsi soluții și a-și îmbunătăți conditia. Piața de tutun era saturată, coloniile din Chesapeake, Barbados și Sf. Cristofor producând mult mai mult tutun și de o calitate mult mai bună. Degeaba a încercat Compania să îi încurajeze să cultive și alte culturi cum ar fi bumbac, trestie de zahăr, rodii, smochine sau ienupăr; coloniștii persistau în creșterea tutunului.
Munca pe insulă a fost inițial susținută de servitorii aserviți veniți din Anglia și de câtiva sclavi africani pe care Bell i-a adus din Bermuda. În jurul anilor 1634 -1634 au expirat însă termenii de patru ani ai slujitorilor aserviți, iar plantatorii au cerut dreptul de a folosi sclavi în locul lor. Doar un colonist s-a ridicat împotriva acestei practici, Samuel Rishworth, unul dintre primii aboliționiști englezi care susținea că un creștin nu trebuie să dețină sclavi. La instructiunile Companiei, Bell l-a redus la tăcere pe Rishworth. În 1635, populația din Providencia era formata din 500 de oameni albi, 40 de femei, 90 de negri și câțiva copii împrăștiați pe insulă. Satul New Westminster avea dor treizeci de case din lemn. Singurele construcții din cărămidă erau biserica și casa guvernatorului. Cele patruzeci de tunuri existente au fost distribuite între cele treisprezece forturi de pe insulă, astfel că nici un punct de apărare nu a fost suficient de puternic.
Când englezii au ajuns pe insulă, au găsit acolo un mic grup de corsari olandezi care trăia acolo. Mai mult, din alte informații rezultă că Elfrith l-ar fi invitat pe insulă și pe notoriul pirat Diego el Mulato. Samuel Axe, un alt corsar englez și unul dintre liderii militari ai noii colonii, deși aflat în slujba Companiei a acceptat și licențe din partea autorităților olandeze. Aceste aspecte i-au neliniștit pe coloniștii care se temeau că prezența acestor oameni pe insulă va atrage represalii din partea Spaniei, motiv pentru care au fost nemulțumiți de faptul că trebuiau să contribuie la construirea și asigurarea apărării. În 1632, coloniștii conduși de Lewis Morgan au fost la un pas de revoltă. Certuri au fost și din motive religioase, mulți lideri susținând uneori niște practici religioase mult prea stricte. Pastorii erau și ei, adesea lipsiți de experiență și total nepotriviți misiunii. Samuel Axe, responsabil cu fortificarea insulei și meșterul Goodman, intră și ei în conflict cu guvernatorul Philip Bell și pleacă împreună cu Sussex Camock spre Nicaragua de astăzi, la Capul Gracias a Dios, unde îi vor urma și alți bărbați. Afeturile, fitilele și praful de pușcă necesar apărării au fost distruse de ploi, deoarece colonistii rămași pe insulă nu au avut scânduri pentru a face magazii și nici fierăstraie pentru a face scânduri. La începutul anului 1634, reverendul Hope Sherrard raporta că erau mult prea puțin bărbați pentru asigura necesarul forturilor, mult prea puțini bărbați pentru a respinge o debarcare și că muniția pe care o aveau le putea ajunge pentru cel mult o zi de luptă.
Pe 30 iulie 1634, Compania i-a scris căpitanului Sussex Camock, aprobând realizările sale în deschiderea comerțului cu indienii Miskito de pe coasta împrățită astăzi între Nicaragua și Honduras dar menționând și nemulțumirile din Providencia, cauzate de faptul că a luat cu el atât de mulți bărbați de pe insulă, lăsând-o făra apărare. Compania spera ca Sussex Camock să îi permită căpitanului Samuel Axe să se întoarcă pe Providencia pentru a continua lucrul la construirea fortificațiilor de acolo. Însă înca din iunie 1634, capitanul William Rudyerd a spus investitorilor că insula avea valoare doar ca bază pentru pirați și că adecvat fortificată ar fi putut ține piept oricărui atac, cu doar 600 de oameni. În decembrie 1634, Compania află de la un capitan olandez că fortificațiile erau deja apreciabile și capabile să împiedice apropierea navelor.
Spaniolii au auzit de colonia de pe insula Providencia abia în 1635, când au capturat niște englezi pe Istmul Panama. Francisco de Murga, guvernator și căpitan general al Cartagenei, i-a trimis pe căpitanul Gregorio de Castellar Y Mantilla și pe inginerul Juan de Somovilla Texada să distrugă colonia. Flota spaniolă a ancorat în fața New Westminster-ului în iulie 1635, iar Castellar a trimis un mesager pentru a cere predarea insulei. Guvernatorul Bell a refuzat. Spaniolii au au atacat unul dintre punctele mai slab apărate dar tot au fost respinși de focurile de armă de la înalțime, fiind forțați să se retragă în grabă și dezordine. Ei au reușit să ia câțiva prizonieri care le-au spus despre “Ysla de Mosquito”, referindu-se cel mai probabil la Arhipelagul Miskito. În octombrie 1635, Castellar și Somovilla au fost trimiși să caute “Ysla de Mosquito”, dar nu au reușit sa o găsească.
După atac, sub presiunea Companiei, regele Carol I al Angliei a emis scrisori de licență pentru Companie pe data de 21 decembrie 1635. Aceste raiduri autorizate asupra spaniolilor au reprezentat răspunsul englezilor la raidul spaniol care a distrus colonia engleză din Tortuga ceva mai devreme în 1635. Compania era practic autorizată sa emită scrisori de licență pentru subcontractori privați (corsari) care foloseau insula ca bază, contra cost. În curând această afacere a devenit o importantă sursă de profit. Astfel, în 1636, Compania îl trimite pe capitanul Robert Hunt la bordul navei Blessing pentru a prelua guvernarea insulei care de acum era privită ca o bază pentru corsari și pirați. Odată cu numirea lui Hunt au fost făcute mai multe schimbări. Lui Hunt, soției sale și celor trei copii ai lor, li s-a plătiti trecerea, el a primit 100 de acri de pământ (40.4685 ha) si 20 de slujitori pentru a-l lucra dar nu i s-a plătit nici un salariu. Deasemenea, Compania a refuzat să plătească pentru apărarea insulei. Coloniștii au fost încurajati să treacă la piraterie, să se angajeze în echipajele corsarilor, plâtind companiei 5% din valoarea jafului. Insula Providencia a ajuns un cuib de pirați și o amenințare pentru Spania care se temea pentru siguranța flotelor sale de comori. Jafurile tot mai numeroase au crescut tensiunile dintre Anglia și Spania. Pe 11 iulie 1640, ambasadorul spaniol la Londra s-a plâns regelui de căpitanul James Reiskimmer care sub o licența emisă de contele de Warwick, dusese pe Insula Wight o navă încărcată cu argint, aur, diamante, perle, bijuterii și ale produse pretioase care aparțineau de drept Majesțătii Sale catolice, regele Spaniei.
Nathaniel Butler a fost ultimul guvernator cu drepturi depline al insulei Providencia, înlocuind-ul pe Robert Hunt în 1638. Butler fusese anterior guvernatorul Bermudei, unde demonstrase că e capabil să se înțeleagă cu puritanii și unde reușise construirea unor fortificatii extinse. Va consolida și fortificațiile din Providencia. Nu reușește în Providencia să se înțeleagă cu pastorii puritani dar se întoarce în 1640 în Anglia, mulțumit că a reușit să lase fortificații adecvate pe insulă. Guvernarea Providenciei a fost prelaută de căpitanul Andrew Carter. În acest timp, Don Melchor de Aguilera, guvernator și căpitan-general al Cartaginei a decis ca e timpul să distrugă definitiv acest cuib al piraților. Profitând de faptul că mai multe trupe de infanterie din Castilia și Portugalia au iernat în portul său, el a trimis 600 de spanioli înarmați din flotă și 200 negri și mulatri din miliția garnizoanei sub comanda lui Don Antonio Maldonado y Tejada, sergentul său major, în 6 fregate și un galion să atace Providencia. Trupele au reușit să debarce pe insulă și a urmat o aprigă bătalie. Din cauza unui vânt puternic, de frică să nu își piardă navele, spaniolii au fost forțați să se retragă. Carter a executat prizonierii spanioli, iar pe liderii puritani care au protestat împotriva acestei brutalități, i-a pus în lanțuri.
Spaniolii au încercat să răzbune înfrângerea. Veteranul amiral Francisco Díaz Pimienta a primit ordin de la regele Filip al IV al Spaniei să navigheze de la Cartagena la Providencia cu o flotă de război și 1 400 de soldați și 600 de marinari. Flota formată din nava-amiral de 400 de tone San Juan, nava vie-amiral de 800 de tone construită în străinătate Sansón aflată sub comanda lui Jerónimo de Ojeda, galioanele de 400 de tone Jesús María del Castillo și San Marcos și navele de 300 de tone, Santa Ana, Teatina și Comboy plus auxiliarul San Pedro și 3 ambarcațiuni mai mici de 70-80 de tone ajunga la Providencia pe 19 mai 1641. Pimienta intenționase inițial să atace estul insulei, mai slab apărat, dar englezii s-au grăbit să imporvizeze o apărare si acolo. Având vântul împotriva lui, Pimienta și-a schimbat planul și a lansat atacul asupra portului principal New Westminster pe 24 mai, sperând să îi ia pe englezi prin surprindere. Și-a ținut navele mari departe de port pentru a nu le transforma într-o ținta ușoară și a atacat cu ajutorul șalupelor. Trupele spaniole au câștigat rapid controlul iar după ce au arborat steagul spanio, pe casa guvernatorului au început negocierile de predare.
Pe 25 mai 1641, Pimienta a preluat oficial formalitățile și a sărbătorit slujba în biserică. Spaniolii au capturat 60 de tunuri și 350 de coloniști care nua au apucat să fugă de pe insulă. Prizonierii au fost duși la Cartagena, iar femeilor și copiilor li s-a permis să se întoarcă în Anglia. Bărbații au fost puși la muncă forțată de spanioli. Spaniolii au mai gasit aur, indigo, boabe de cârmâz, 600 de sclavi africani, bunuri în valoare de 500 000 de ducați. Expediția amfibie a fost un succes. În loc să distrugă însă fortificatiilor conform instrucțiunilor, Pimienta a lăsat pe insulă o mică garnizoană de 150 de oameni sun comanda vice-amiralului de Ojeda pentru a păzi insula de o eventuală ocupație a olandezilor. Mai târziu în același an, căpitanul John Humphrey, care fusese ales să îi succeadă lui Butler în postul de guvernator, a ajuns acolo cu un grup mare de coloniști nemulțumiți de Noua Anglie. Decizia lui Pimienta de a ocupa insula a fost aprobată de Coroana Spaniolă în 1643, iar al a fost făcut cavaler al Ordinului de Santiago. Insula a continuat să fie importantă din punct de vedere strategic, fiind o insulă fertilă și aprope de partea continentală a Imperiului Spaniol.
În 1666, corsarul olandez Edvard Mansvelt, în a cărui flotă se afla și corabia lui Henry Morgan, a cucerit insula pentru o perioadă. În decembrire 1670, când Morgan s-a întors în Providencia, a găsit un castel de piatră, Santa Teresa și două forturi. Cei 190 de soldați spanioli au fost coplesiți de cei 1000 de bucanieri. Henry Morgan a folosit insula ca bază pentru raidurile sale în Panama din 1670-1671. Pentru o perioadă insula a servit din nou drept bază pentru operațiunile piraților împotriva spaniolilor până în 1689. Spania a redobândit controlul asupra Arhipelagul San Andrés, Providencia și Santa Catalina până în momentul în care Columbia și-a declarat independența în 1822. Englezii au rămas pe coasta Miskito, protectoratul lor durând până în 1900.
Surse:
en.wikipedia.org/wiki/Providence_Island_colony
The Complete Book of Emigrants: 1607-1660, by Peter Wilson Coldham, Genealogical Publishing Com, 1987
en.wikipedia.org/wiki/Isla_de_Providencia
The Web of Empire: English Cosmopolitans in an Age of Expansion, 1560-1660, by Alison Games, Oxford University Press, 2008
Buccaneers of the Caribbean: How Piracy Forged an Empire, by Jon Latimer, Harvard University Press, 2009