Unele dintre spusele memorabile ale lui Napoleon

Il asemuim uneori lui Alexandru cel Mare sau Cezar. Poate din punct de vedere militar. Altfel, Napoleon Bonaparte a fost genial in mai multe domenii(juridic, de exemplu, ne amintim de Codul lui Napoleon, administratie s.a.m.d.)

Am selectat doar cateva dintre memorabilele sale cuvinte. Doamne, si cate li se pot alatura!

“Libertatea e o femeie care le intrece in toate prin frumusetea ei.”

“(…)Oamenii pot fi oricat de nedrepti cu mine; daca eu ma simt nevinovat deajuns. Constiinta mea e tribunalul in fata caruia imi judec purtarea si constiinta mea este linistita.”

Papa Pius al VI-lea, inspaimantat de inaintarea ostirii lui Napoleon, intentiona sa plece din Roma. Generalul incearca sa-l linisteasca:

“Spuneti-i Inalt Prea Sfintitului ca Bonaparte nu este Atilla, si chiar de ar fi Inalt Prea Sfantul sa-si aduca aminte ca el insusi e urmasul lui Leon.”

Unele dintre elitele ofiterimii franceze nu-l doreau pe el, pe Napoleon, la numai 27 de ani, comandantul lor, desi ajunsese general. Augerean era unul dintre ei, chiar cel mai obraznic. Era mai inalt decat Napoleon. I se adresa acestuia: “Generale, esti exact cu un cap mai inalt ca mine, dar daca esti nepoliticos, voi face sa dispara numaidecat aceasta diferenta.”

Napoleon dorea sa grabeasca incheierea pacii cu Austria, dar aceasta, prin Cobenzl intarzia sa accepte. Bonaparte se adresa acestuia: “Imperiul dumneavoastra este o batrana desfranata, obisnuita sa fie violata de toti… Uitati ca Franta e invingatoare iar dumneavoastra sunteti invinsi, uitati ca discutati aici cu mine, inconjurat de generalii mei…” Si rasturna o masuta pe care se gasea un serviciu de cafea de portelan de o mare valoare, daruit lui Cobenzl de catre Ecaterina a Rusiei. Serviciul se prefacu in tandari… Si la 17 octombrie 1797, in oraselul Campo-Formio se semna pacea.

Ostirea lui Bonaparte debarca in Egipt. Luase cu el mai multi invatati, pentru care avea un respect deosebit. Cercetarile acestora si in Egipt(inclusiv descifrarea hieroglifelor) au avut bogate roade. Ca sa-i protejeze de atacurile inamice ale mamelucilor, se adresa militarilor sai” “Magarii si savantii la mijloc!”.

In preajma piramidelor, pregatind lupta cu grosul ostirii mamelucilor, si pentru a-i imbarbata pe ai sai se adresa acestora din urma: “Din varful acestor piramide patruzeci de secole va privesc.”

Trupele sale aveau sa se deplaseze din Siria in Egipt. Napoleon ordona ca toti sa mearga pe jos, cu exceptia celor raniti sau bolnavi. Seful grajdurilor il intreba pe emitentul ordinului ce cal sa-i pregateasca. Bonaparte s-a infuriat si i-a raspuns acestuia: “Toata lumea merge pe jos! Cu mine in frunte! Nu cunosti ordinul? Afara!”

Nu stiu de cate ori a plans Napoleon – omul de otel – in public. Cunoastem sigur doua imprejurari in care nu si-a putut stapani lacrimile. O data, la moartea lui Desaix, conducator de divizie, in batalia contra austriceilor. A fost auzit atunci: “Ah! Ce frumoasa ar fi fost aceasta zi… daca l-as fi putut imbratisa pe Desaix… Pentru ce nu mi-e permis si mie sa plang?”

A doua oara se intampla cand maresalul Lannes a murit in bratele lui Napoleon dupa ce o ghiulea ii smulsese ambele picioare.

Imparatul Napoleon Bonaparte pentru a-i incuraja pe tinerii osteni in cariera lor, de se vor dovedi destoinici: “Fiecare soldat poarta in ranita sa bastonul de maresal”.

Dupa victoria impotriva celei de a treia coalitii europene, imparatul Frantei se adresa soldatilor sai:

“Soldati! Sunt multumit de voi; ati dat in ziua bataliei de la Austerlitz tot ceea ce asteptam de la curajul vostru. V-ati impodobit cu o glorie nemuritoare. O armata de 100 000 de oameni comandata de imparatii Rusiei si Austriei a fost sfartecata si imprastiata in mai putin de patru ore.”

Imparatul Napoleon Bonaparte:

“Am vrut sa asigur Frantei stapanirea lumii”(1814)

La varsta de numai 16 ani, Napoleon era sublocotenent. Cand isi incinge prima oara sabia zice: “Numai centironul apartine Frantei, taisul imi apartine”.

Citeste mai multe despre Napoleon Bonaparte pe infoazi.

In legatura cu viata lui Napoleon Bonaparte iti recomandam urmatoarele lecturi(click pe imagine pentru detalii):

vox-imperatoris-ganduri-alese_1_fullsize   napoleon-bonaparte_1_fullsize   retragerea-lui-napoleon-din-rusia-memoriile-maiorului-vionnet-1812_1_fullsize

*sursa imagine – “Napoleon trecan Alpii”, tablou de Jaques-Louis David

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.