Ucideri cumplite ale unor domni români

Radu de la Afumați era fiul nelegitim al lui Radu cel Mare și a domnit în Țara Românească în câteva rânduri(1522-1523; 1524-1525; 1525-1529). Deși, așa cum se înțelege, domnia i-a fost atât de fragmentată, totuși, însemnătatea sa ca voievod a fost una deosebită. Fidel ideei de neatârnare a țării față de Imperiul Otoman, Radu Vodă a purtat numeroase bătălii. Țara a fost chiar în pericol de a fi trasformată în pașalâc turcesc, precum Bulgaria, Serbia și Grecia. Numai opoziția curajoasă a lui Radu Voievod a înlăturat acest pericol. A fost căsătorit cu Doamna Ruxandra, fiica lui Neagoe Basarab, tânără cu chip frumos, având ținută domnească, cu straie alese, purtând coroană din metal prețios, meșteșugit lucrată. Astfel era redată Doamna în fresca de la biserica episcopală Curtea de Argeș, aflată astăzi la Muzeul Național de Artă.

Către finele anului 1528 câțiva boieri, printre care și Neagoe vornicul si Drăgan postelnicul, uneltiră împotriva domnului din motive pe care nu le cunoaștem cu certitudine. La Râmnicu Vâlcea, nevrednicii boieri, în dispreț față de cele dumnezeiești, îl ucid pe Radu de la Afumați în bisericuța de pe dealul Cetății. Îi omoară și fiul, pe Vlad. Crima s-a petrecut în 2 ianuarie 1529. Trupul neînsuflețit a fost înmormântat la mănăstirea Curtea de Argeș. Pe lespedea de marmură e înfățisat Domnul și sunt înscrise și războaiele pe care le-a purtat, în număr de 20. Îngrozitoarea faptă rămâne fără precedent dar și făra alta, asemănătoare ulterior, în istoria românilor, deși mult prea mulți domni ai țărilor române au fost uciși mișelește de-a lungul vremii. Despre sfârșitul cumplit al lui Constantin Brâncoveanu, Domn cu orientare antiotomană și procreștină, hotărâtă și consecventă, care și-a încheiat viața alături de ai săi copii, din voința sultanului turc, am vorbit deja într-un alt articol. La Ioan Vodă cel Viteaz și Mihai Viteazul, care au fost uciși în chipul cel mai groaznic, ne vom opri o clipă, deși pentru vitejia și iubirea lor de țară s-ar cuveni, fară îndoială, mult mai mult.

După câteva biruințe de răsunet, oastea lui Ioan Vodă, formată din moldoveni și cazaci, va fi înfrântă de dușmanii mult mai numeroși, turci și tătari, la care se alăturară trădătorii din propria țară – marii vornici Murgul și Bilăi, Eremia pârcălabul și apropiații lor. A venit și o ploaie dușmănoasă care udă praful de pușcă al moldovenilor. Nu se mai putea folosi nici artileria. Ioan Vodă își organizează tabăra în satul Roșcani, în vârful unui deal. Tabăra a fost întărită cu șanțuri de apărare și care. Setea a avut la rândul ei urmări nefericite, roua(pânzele udate umezeau buzele ostașilor) neputând înlocui apa de băut obișnuită. Domnul Moldovei nu putea face față unei armate puternice  și numeroase. Luă decizia să se predea. A primit din partea turcilor și a pretendentului la tron, Petru Șchiopul, garanții că moldovenii și Domnul însuși, Ioan, vor fi liberi prin renunțare la o luptă inegală. Ahmed-Pașa, conducătorul otomanilor și Petru au jurat. Primul de șapte ori pe Coran și tot de atâtea ori, al doilea, pe Evanghelie. Când Ioan Vodă a intrat în cortul turcilor, a fost însă străpuns mișelește de sabia capigiului împărătesc, Cigalazade. I se tăie capul iar trupul va fi legat de două cămile care vor trage în sensuri opuse, fiind rupt în bucăți. Capul său va fi țintuit de poarta Curții Domnești.

Mihai Vodă Viteazul, cum a rămas în istorie, prin faptele sale închinate independenței și unității țărilor române, va avea și el un sfârșit tragic. Generalul Basta ordonă ofițerilor săi,  Iacob (Jazques) de Beauri și Montagne(comandanții detașamentului de 300 de nemți și valoni) să-l prindă pe Mihai, iar daca acesta se va împotrivi, să-l omoare. Beauri intră în cortul Domnului nostru și se adresează acestuia: “Ești prins!”. Mihai nu apuca să spună decât “ba”. Încearcă să scoată sabia și să se apere; însa un valon îl împușcă, iar altul îi străpunge pieptul. Și fiindca nu ar fi fost de ajuns îl loviră și cu halebardele. “Și căzu trupul lui cel frumos ca un copaciu”, spune cronica*. Ucigașii i-au taiat capul lui Mihai și i-au batjocorit trupul. Se scrie mai departe în cronică: “Și-i rămase trupul gol în pulbere aruncat”. După câteva zile, câțiva sârbi  îngropară pe ascuns trupul lui Mihai. Capul Domnului român a fost luat de un apropiat al lui Mihai și dus la mănăstirea Dealu. Lespedea de piatră păstrează cuvintele:

“Aici zace cinstitul și răposatul capul creștinului Mihail, Marele Voevod, ce au fost Domnul Țărei Românești și Ardealului și Moldovei; cinstitul trup zace în câmpii Tordei** și când l-au ucis nemții anii au fost 7109(=1601), în luna avg. 8 zile. Această piatră a-u pus jupân Radu Buzescu și jupâneasa Preda.”

Bordura cu inscripţie a mormântului nou din marmură enumără anii şi locurile în care voievodul a purtat bătălii: “1595-Călugăreni, Giurgiu, Nicopole, Vidin, Silistra, Rusciuc, Plevna, 1599-Şelimber, 1600-Mirăslău, Coroslău, 18 (sic) august 1601-Turda”, iar placa de mormânt are inscripţionat un text al marelui istoric Nicolae Iorga: “aici odihneşte ceea ce crima şi impietatea au lăsat din trupul cel sfânt al lui Mihai Voievod cel Viteaz, iar sufletul său trăieşte în sufletele unui neam întreg până ce Scripturile se vor împlini, când va afla în ceruri odihna drepţilor împreună cu sufletele fericite ale părinţilor săi…”

*Cronica Țării Românesti

** Câmpia Turzii, la 3 km sud de Turda. A nu se confunda cu orașul Câmpia Turzii.