Un aventurier ajuns Domn al Moldovei (18 noiembrie 1561 – 5 noiembrie 1563): Iacob Heraclid Despotul

Cunoscut ca Despot Vodă, Heraclu Vasilicu, Iacob Heraclid, și-a inventat o ascendență celebră, în spiritul perioadei renascentiste: Hercules, Heracle, cneazul Lazăr al Serbiei(drept pentru care ar fi fost – spune el – rudă cu soția lui Lăpușneanu și îndreptățit la tron).

Există încă anumite controverse în ceea ce privește locul nașterii sale. Unii susțin că s-a născut în Samos sau Creta, alții că s-a născut în Malta. Își spunea “Vasilicu”(Basilikos) pentru a marca filiația imperială bizantină și “Heraclide”, de la numele împăratului bizantin Heraklios, învingătorul perșilor. Se pare că tatăl său ar fi fost marinar și că a intrat de mic în slujba unui nobil grec, Iacob Heraclid, purtător al titlului de despot de Samos și Paros și foarte probabil descendent al aristocrație bizantine. I se dă o educație aleasă prin învățatul Ioan Lascaris, iar mai târziu, pe patul de moarte nobilul grec îl numește moștenitorul său. Intrat în posesia documentelor fostului său stăpân, se prezintă drept fiu legitim și nu adoptiv, luându-i numele și câștigând astfel drepturile răposatului, respectiv de a purta titlul de principe.

Urmează studii în Italia și mai apoi în Franța, la Montpellier, studiază medicina. Pe baza unui fals arbore genealogic, în care pretinde descendența din Heraklios, din Polykate, tiranul insulei Samos, din dinastiile imperiale bizantine ale Comnenilor, Cantacuzinilor, Lascarizilor și Paleologilor, obține de la Carol Quintul un act prin care i se recunoaște titlul de Despot si de conte palatin, prin care are dreptul de a acorda oficiul de notar, de a promova doctori sau de a încununa poeți.

Cunoștea mai multe limbi: greaca, latina, italiana, spaniola, franceza, germana. S-a aflat în compania învățaților vremii, precum Melanchton sau Sommer și a înmagazinat vaste cunoștințe. A fost și un soldat destoinic și un bun strateg militar, luptând ca mercenar în armatele lui Carol Quintul sau ale lui Henric al II-lea al Franței.

După Italia, Franța, Germania, Flandra pașii îl poartă spre țările nordice, apoi Polonia iar într-un final trece în Moldova. Călătoriile i-au lărgit orizontul cultural dar și ambițiile. Planurile sale de viitor sunt pe măsura genealogiei falsificate. Se dorește domn al Moldovei, visează ocuparea Transilvaniei și a Tării Românești și, într-un final, eliberarea Constantinopolului și obținerea coroanei de împărat.

Este mai mult decât galant cu femeile din înalta societate, ajunge cu ușurință în anturajul apropiat al lui Lăpușneanu, pretinzănd o legătură de rudenie cu soția acestuia, Doamna Ruxandra, descendentă a despoților sârbi Brankovici. Complotează cu Moțoc și încearcă să îl otrăvească pe Lăpușneanu cu o substanță care nu avea însă un efect rapid. Vodă îl  bănuiește de gânduri întunecate și îl alungă din țară. Trece în Ungaria și caută sprijinul imperialilor. Își găsește refugiu la influentul nobil Albert Laski.

Prima încercare armată de preluare a tronului Moldovei eșuează, Lăpușneanu având sprijin polon. Viclean, Iacob Heraclid răspândește știrea cum că ar fi murit, în timp ce în taină își strânge o oaste cu care, într-un final îl învinge pe Lăpușneanu care se retrage la Constantinopol. Ajuns la Suceava, ocupă scaunul domnesc și este confirmat în relativ scurt timp și de împăratul otoman.

Astfel, grecul convertit în timpul călătoriilor sale la luteranism, ajunge primul domnitor protestant din Estul Europei, cu sprijinul habsburgilor și recunoașterea otomană!

Însă ambițiile sale s-au situat cu mult peste măsura puterilor sale. Printr-o seamă de măsuri a ajuns să supere în scurt timp toate păturile societății moldovene – nesocotind datinile țării, religia ortodoxă, introducând noi biruri, încercând să marginalizeze influența familiilor boierești prin aducerea unor consilieri străini.

În scurt timp boierii țării s-au sfătuit să-l scoată pe Despot de la conducerea Moldovei. Părăsit într-un final și de aliații din Vest care i-au adus puterea, Despot Vodă se vede nevoit să se retragă în cetatea Sucevei, unde după un asediu de trei luni și trădat din interior de o parte din trupele sale este nevoit să deschidă porțile. În fruntea trupelor strânse de boierii răsculați se afla hatmanul Tomșa care de altfel îi va și da o lovitură fatală de buzdugan, ucigându-l.

Dar să reluăm relatarea lui Grigore Ureche cu privire la ultimele ore ale lui Despot:

Dispot Vodă, dacă văzu că l-au viclenitu toți boierii și l-au părăsit toți slujitorii și țara s-au rădicat asupra lui … așa văzându perirea lui sosită la capul său, îmbrăcatu domnește au ieșit afară din cetate, mai sus de Suceava, la Areni, unde era țara adunată și să închină Tomșii. Iară Tomșa cu multe cuvinte l-au mustrat, aducându-i aminte de multe lucruri fărădelege ce făcia, că nu numai țara pustiește și bisericile dizbracă, ce și de lege își râdea. Cu acestea cuvinte mustrându-l Tomșa, l-au lovit cu buzduganul și decii toată oastea s-au lăsat la dânsul, unde acoperindu-l mulțimea, cu multe rane i-au pătrunsu trupul. Și așa au fost sfârșitul lui Despot Vodă, după ce au domnitu trei ani…

Au rămas însă și lucruri de laudă în urma domniei lui Despot Vodă, deși acestea sunt mult mai rar amintite în comparație cu nemulțumirile pe care le-a provocat moldovenilor. În timpul sau se înființează la Cotnari, după model occidental, prima școală superioară din Moldova. Tot după sistem occidental bate mondede de aur și argint, folosind însă pentru acestea sfintele adoare bisericești. Talerii emiși conțin însă texte importante și semnificative:

Heraclid Despotul părintele patriei

Răzbunătorul și apărătorul libertății patriei

Viața sa desprinsă parcă dintr-un roman de aventuri și personalitatea sa atât de controversată rămân însă fascinante atât pentru istoricul amator cât și pentru cel avizat sau cercetători.

Recomandări de lectură:

Desigur, Despot-Vodă de Vasile Alecsandri.

O domnie umanistă în Moldova. Despot-vodă de Adina Berciu-Drăghicescu, Editura Albatros, București, 1980

Sursă:

Strămoşi pe alese: Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române de Lucian-Filip Iorga, Editura Humanitas, București, 2013

ro.wikipedia.org 

en.wikipedia.org