Vizita de stat, vizita oficială, vizita de lucru și vizita privată – care sunt deosebirile?

“Protocolul este expresia ordinii în Republică” ,

spunea Charles de Gaulle. Dacă aruncăm însă o privire în istorie, putem afirma ca protocolul este chiar expresia ordinii în lume, preocuparea pentru instituționalizarea normelor de protocol începând încă din vremea lui Hammurabi, regele Babilonului, care în celebrul său cod trasa primele indicații. Iar importanța lui crește pe măsură ce apar marile puteri care vor contura istoria lumii. În memoriile sale, Ludovic al XIV-lea, Regele Soare, nota:

Se înșală amarnic cei care îsi imagineaza ca acestea sunt doar treburi de ceremonial. Popoarele peste care noi guvernăm, neputând pătrunde în fondul lucrurilor, își orientează de obicei, judecățile după ceea ce văd ele pe dinafară și, mai ales, îsi dimensionează respectul si supunerea, după ordinea de precădere și ranguri.

După cum se poate întelege foarte bine și din citatul de mai sus, protocolul, acest ansamblu al regulilor și normelor pentru manifestările oficiale și care indică totodată uzanțele ce trebuie respectate și în viața socială sar și în relațiile interpersonale va fi o sursă de inspirație pentru protocolul țărilor din America de Nord, America de Sud, Australia și țările foste colonii din Africa. După cum sublinează Jose Antonio de Urbina,

rezultatul a fost întâi imitarea și mai apoi adoptarea formelor protocolare europene, din care s-a născut un protocol de bază, unic și universal, numit protocolul internațional, având ca sursă de inspiratie – în proporție de 90% – protocolul european.

În spațiul românesc, prima și cea mai veche lucrare cunoscută până în prezent și care tratează chestiuni de protocol este lucrarea domnului Țării Românești, Neagoe Basarab (1512-1521) – “Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”. Și Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei (1693, 1711-1712) îsi manifestă interesul pentru ceremonial și protocol în a sa “Descriptio Moldaviae”. Cel dintâi domn care se gândește însă la o fixare în scris a modului de desfășurare a a ceremoniilor de la curte este Grigore Calimachi al Moldovei (1761-1764 și 1797-1769). Desigur, prima instituționalizare modernă a protocolului în România va avea loc în anii de domnie ai lui Carol I (1839 – 1914).

Începutul secolului XIX aduce însă importante schimbări de protocol și în Europa când la Congresul de la Viena (1814-1815) al puterilor europene a fost adoptat un regulament prin care s-a stabilit o ordine de precădere a șefilor de misiuni diplomatice, în funcție de data prezentării de către aceștia a scrisorilor de acreditare. Semnarea tratatelor în ordine alfabetică a statelor contractatente va fi hotarâtă abia prin protocolul de la Aix-la-Chapelle din 1818. Necesitatea unor astfel de hotărâri poate că pare astăzi ciudată însă ordinea de precădere a fost un subiect de dispută timp de multe secole între state. De exemplu, în 1661, între Paris și Madrid s-a ajuns la ruperea relațiilor diplomatice, pe considerentul că la o manifestare oficială de la Londra, trăsura ambasadorului Spaniei a încercat să o depăsească pe cea a ambasadorului Franței, incidentul soldându-se cu morți din rândul vizitiilor și valeților celor doi ambasadori. Tot la Londra, în 1768, s-a ajuns la o altercație, urmată de un duel în urma căruia ambasadorul Rusiei a fost grav rănit de ambasadorul Franței, deoarece cel din urmă s-a simțit lezat de faptul că primul nu a respectat ordinea de precădere la un bal de la curtea regală. Putem, deci, lesne înțelege afirmația diplomatului european T.F. Sullivan:

Fără protocol, comunicarea între state ar fi mult mai dificilă, relatiile internationale ar întâmpina obstacole, ar fi mai putine acorduri și mai multe fricțiuni, chiar mai multe războaie.

În prezent, activitatea misiunilor diplomatice și consulare se desfășoară în baza unor reglementări internaționale unanim recunoscute, respectiv “Convenția de la Viena cu privire la relatiile diplomatice din 18 aprilie 1961 și “Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare” din 24 aprilie 1963, precum și al normelor de curtoazie, larg aplicate, care au meritul de a menține o atmosferă proprice dezvoltării relațiilor dintre state.

Cum rolul reprezentanților misiunuilor diplomatice în organizarea unor întâlniri între șefii de state este unul cât se poate de important, am pornit de la aceste câteva considerente istorice în materie de protocol pentru a scoate în evidență importanța respectării normelor de conduită în vizitele cu caracter oficial înalt. De regulă, aceste vizite cu caracter oficial la nivel de şef de stat, preşedinte de parlament, şef de guvern, ministru al afacerilor externe sau alt membru al guvernului au loc în urma unei invitaţii scrise din partea omologilor, transmisă prin intermediul ambasadei ţării care invită, cu informarea concomitentă a ambasadorului ţării al cărui demnitar este invitat. În democrațiile parlamentare, în timp ce șefii de stat din astfel de sisteme de guvernare pot emite oficial și accepta invitații, aceștia fac acest lucru la sfatul șefilor de guvern, care de obicei hotărăsc când invitația urmează a fi emisă sau acceptată în avans. Răspunsul la invitaţie se dă în scris sau verbal, prin intermediul ambasadelor ţărilor respective, cu grija ca atît ambasadorul care a trimis invitaţia cât şi omologul său din capitala ce urmează a fi vizitată să aibă cunoştinţă de conţinutul răspunsului. În cazul în care oaspetele este invitat împreună cu soția/soțul, se vor trimite, în țară, informații asupra modului de participare a acestora la acțiunile comune cu soțul, precum și despre programul separat ce li se pregătește, cu precizarea clară a uzanțelor protocolare pentru activitățile prevăzute în programul respectiv.

Ceremonialul și celelalte aspecte protocolare ale vizitelor la nivel de demnitar sunt determinate de rangul oaspetelui, de caracterul vizitei și de nivelul calitativ al relațiilor dintre statele în cauză. Pentru vizitele la nivel de șef de stat, în practica internatională sunt instituționalizate, în majoritatea țărilor, următoarele categorii: vizită de stat, la care se aplică nivelul cel mai înalt de ceremonial; vizită oficială; vizită de lucru; vizită privata.

După acceptarea invitaţiei şi convenirea datelor efectuării acesteia, se trece la pregătirea propriu-zisă a vizitei, solicitîndu-se autorităţilor ţării demnitarului invitat, prin intermediul ambasadelor: sugestii de program; biografia oficială a oaspetelui; grupa sanguină, pentru eventuale intervenţii medicale de urgenţă; preferinţe alimentare; componenţa delegaţiei şi unele date despre principalii membri ai acesteia; limba preferată pentru negocieri; dacă este însoţit de un grup oficial de presă; câţi însoţitori însărcinaţi cu protecţia urmează să vină cu oaspetele și dacă aceştia vor veni cu armament propriu, caz în care se vor solicita numele deţinătorilor acestuia, cu indicarea tipului şi a seriei fiecărei arme, numărul de cartuşe şi numărul de paşaport al fiecărui deţinător. De notat că există și state în care nu se permite intrarea gărzilor de corp străine înarmate, cum ar fi Anglia sau Finlanda. Totodată, pentru vizitele la nivel de șef de stat și de guvern se solicită partitura și imprimarea sonoră a imnului de stat al țării în cauză. Odată programul elaborat de către protocolul ţării-gazdă, el se transmite prin ambasade spre informarea viitorului oaspete, cu solicitarea de a comunica eventualele sale observaţii, după care se trece la tipărirea programului, sub formă de broşură.

O vizită de stat este o vizită oficială a unui șef de stat într-o tară străină, ca urmare a invitației șefului de stat al țării gazdă. Într-o vizită de stat, șeful de stat al țării gazdă  îndeplinește și funcția de gazdă oficială pe durata întregii vizite. Drept urmare, vizitele de stat sunt considerate cea mai înaltă expresie a unor relații bilaterale prietenoase dintre două state suverane, fiind caracterizate prin cel mai înalt grad de protocol și cu accent pe ceremonii oficiale publice, care se întind pe mai multe zile, de regulă, între 3 și 5. În ţări în care nu există uzanţa organizării vizitelor de stat, de cel mai înalt rang este considerată vizita oficială, acesteia aplicându-i-se ceremonialul suprem. Regina Elisabeta a II-a Regatului Unit al Marii Britanii a efectuat de exemplu 96 de vizite de stat în 116 țări și 261 de vizite oficiale în străinătate până în 2012.

Ceremenoniile oficiale diferă de la o țară gazdă la alta, în funcție de tradiții, însă o vizită de stat implică, de regulă, mai multe sau toate componentele enumerate mai jos:

• șeful statului aflat în vizită este întâmpinat la sosire de către gazdă, care poate să fie reprezentată fie de șeful statului, fie de către un reprezentant oficial mai mic în grad, în cazul în care cei doi șefi de stat urmeaza să se întâlnească mai târziu în alt loc, și de către ambasadorul său (sau alt șef de misiune diplomatică) acreditat de țara gazdă;
• la aeroport sau gară, sunt arborate drapelele de stat ale celor două țări, iar în dreptul scării avionului sau a vagonului de tren din care coboara oaspetele se întinde un covor roșu;
• un salut de 21 salve de tun este declanșat în onoarea șefului de stat aflat în vizită (numărul salvelor de tun poate fi diferit de la o capitală la alta);
• fanfara militară interpretează cele două imnuri naționale, imnul țării oaspete fiind primul interpretat;
• salutul gărzii militare de onoare și trecerea în revistă a acesteia;
• prezentare oficială a șefului de stat aflat în vizită înalților oficiali și reprezentanți ai țării gazdă în timp ce șeful statului gazdă este prezentat delegației care îl însoțește pe șeful statului aflat în vizită;
• un schimb de cadouri între cei doi șefi de state;
• o cină de stat oferită de șeful statului gazdă șefului de stat aflat în vizită și care este oaspete de onoare;
• o vizită în Parlamentul țării gazdă, șeful statului aflat în vizită fiind de regulă invitat să susțină un discurs oficial membrilor asociați ai legislaturii;
• vizitarea mai multor repere ale țării gazdă, depunerea de coroane de flori la un altar, monumente comemorative sau cimitire militare;
• realizarea și prezența la evenimente culturale care celebreaza legăturile dintre cele două state.

De regulă seful statului aflat în vizită, este însoțit de un ministru de stat, de obicei ministrul de externe, dar și de delegații ale unor organizații profesionale, pentru dezvoltarea unor oportunități economice, culturale sau sociale împreună cu reprezentanții țării gazdă. La sfârșitul unei vizite de stat, șeful statului aflat în vizită emite în mod tradițional o invitație formală șefului statului gazdă, pentru a returna în viitor vizita. Costurile unei vizite de stat sunt suportate de obicei din fondul de stat al țării gazdă. Cei mai mulți șefi de stat rămân în reședința oficială de șefului statului gazdă, într-o casă de oaspeți rezervată vizitatorilor străini sau în ambasada proprie.

Pentru că am menționat-o mai devreme pe Majestatea Sa regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii menționăm că o vizită de stat în Regatul Unit este un eveniment regal care implică Regina și alți membri ai Familiei Regale. Ceremonia de sosire se desfășoară de obicei pe Horse Guard Parade, loc de paradă situat la Whitehall, centrul Londrei, locul unde se desfășoară ceremoniile anuale dar și ceremoniile de ziua de naștere oficială a monarhului. Există și cazuri în care ceremonia are loc la Palatul Buckingham sau Windsor Castle. Ceremonia este onorată de Garda de Onoare din Garda Reginei, Garda de Onoare adresându-se întotdeauna în limba demnitarului aflat în vizită. Șeful de stat aflat în vizită și Regina călătoresc la Palatul Buckingham în caleașcă, escortați de un număr mare de cavaleriști. Ceremonia de primire este însoțită de salutul celor 21 de salve de tun trase din Green Park și Turnul Londrei. Aproximativ 150 de persoane sunt invitate la Palatul Buckingahm pentru banchetul de stat oferit în sala de bal a palatului. Înainte de a servi cina, Regina ține un discurs și propune un toast în onoarea șefului statului aflat în vizită, care răspunde și în schimb propune un toast pentru Majestatea Sa. Pentru restul vizitei de stat șeful statului aflat în vizită se va întâlni cu premierul britanic, cu miniștrii guvernului și cu liderii principalelor partide politice. Aceștia pot participa la un conferință găzduită de Primarul Londrei unde vor fi primiți de liderii comerțului și ai industriei. Uneori, Colecția Regală va afișa o expoziție de obiecte tematice, în onoarea statului reprezentat de cel mai înalt oficial al acestuia aflat în vizită.

În ceea ce privește vizitele de stat în SUA, acestea au loc în Washington, D.C. doar la invitația Președintelui Statelor Unite ca reprezentant al statului și al guvernului federal, în timp ce vizitele oficiale de referă la vizita unui șef de guvern la Washington. Prin urmare nu este de mirare ca vizitele de stat implică o pregătire minuțioasă din timp. În SUA, de exemplu există o medie de șase vizite stat pe an. Desigur, președintele SUA se întâlnește cu mai mult de șase șefi de stat pe an, însă nu toți oaspeții președintelui se află în SUA în vizită de stat. Cei mai mulți se află în vizită oficială, vizită de lucru. În SUA, de altfel, în conformitate cu orientările oficiale ale Departamentului de Stat, există cinci tipuri de vizite care pot fi acordate unui înalt oficial al unui stat/guvern străin. Acestea sunt: ​ “vizită de stat”, “vizită oficială”, “vizită oficială de lucru”, “vizită de lucru” și “vizită privată”. După cum spuneam, “vizita de stat” este vizita de cea mai înaltă clasă și poate fi oferită doar unui șef de stat – cum ar fi președintele unei țări sau unui monarh – și trebuie să fie la invitația președintele SUA. În timpul unei vizite de stat, oaspeții beneficiază pentru patru zile și trei nopti de o cameră la Blair House, casa oficială a președintelui, situată la câțiva pași de Casa Albă. O vizită de stat asigură o întâlnire cu președintele S.U.A., o cină de stat la Casa Albă, ceremonie de onoare la plecare și sosire, salutul celor 21 de salve de tun. Pot fi schimbate cadouri, iar soții pot participa la ceremonii și mese. Disponibilitatea presei și oportunitățile de imagine pentru toți fotografii acreditați sunt abundente. Deasemenea e important de precizat că o țară poate avea doar o vizită de stat în timpul unui mandat de patru ani al președintelui SUA. Tipul unei vizite este stabilit de președinție în comun cu Consiliul Național de Securitate și de Departamentul de Stat.

Următorul tip de vizită, în ordinea importanței, este “vizita oficială“. O vizită oficială în SUA poate fi oferită doar unui șef de guvern, cum ar fi un prim-ministru, și trebuie să fie la invitația președintelui S.U.A. În practică, în general, există o mică diferență între o vizită de stat și o vizită oficială, cu excepția rangului vizitatorului, diferența dintre numărul de arme trase în salutul pe care vizitatorul îl primește și descrierea meselor din Casa Albă – cina oficială. În practică, există o mică diferență între o vizită de stat și o vizită oficială, cu excepția rangului vizitatorului, diferența dintre numărul de arme trase în salutul pe care vizitatorul îl primește și meniul meselor oferite de Casa Albă – cina oficială. Cu toate acestea, există o mare diferență între vizitele de stat și cele oficiale și o vizită de lucru oficială sau o vizită de lucru.

Garda de onoare poate fi mai restrînsă numeric şi nu defilează, avînd loc însă intonarea imnurilor. În statele UE numărul de persoane maxim al delegaţiei este de 12, iar numărul de autoturisme 10. Programul cuprinde, mai ales, convorbiri cu diferite oficialităţi şi un dineu sau dejun oficial (cu pronunţarea de scurte toasturi). Cu prilejul vizitelor oficiale pot avea loc schimburi de decoraţii şi schimburi de cadouri.

Referințele Departamentului de Stat spun că o “vizită oficială de lucru” poate fi oferită fie unui șef de stat, fie unui șef de guvern, dar ea trebuie extinsă chiar de președintele SUA. Blair House este oferită pentru două nopți și trei zile, iar oaspeții au dreptul la o întâlnire cu președintele, urmată de un prânz de lucru la Casa Albă. Este posibilă o cină sau o recepție, însă deciziile se iau numai de la caz la caz. Secretarul de stat al SUA participă la prânzul de lucru, astfel încât să nu fie organizată o întâlnire separată. Nu există ceremonie la sosire și plecare. Presei i se acordă, de obicei, câteva oportunități de imagine pentru fotografii acreditați și ocazional există o conferință de presă. Nu există schimb de cadouri și soții nu participă la prânz.

În cazul vizitelor la nivelul sefilor de guvern se aplică protocolul unei vizite oficiale. Nivelul persoanei care întîmpină pe oaspete la locul de sosire şi îl conduce la plecare diferă de la o ţară la alta, însă, în general, această persoană este omologul din ţara gazdă al oaspetelui. Programul unor astfel de vizite cuprinde, pe lîngă convorbiri oficiale, un dejun sau un dineu oficial, vizite la obiectivele cu profil de interes pentru oaspete, eventual un spectacol de operă sau un concert şi o primire la şeful statului-gazdă. Nu au loc schimburi de decoraţii, însă pot avea loc schimburi de cadouri. Dacă oaspetele vine cu soţia, se organizează un program special pentru această. Pentru vizitele private ale acestor demnitari, nu se prevăd ceremonii la sosire/plecare, ci doar unele gesturi de curtoaziei.

Formula vizitelor oficiale este în uz și pentru vizitele la nivel de parlamente. În cazul în care acestea sunt la nivel de preşedinte de cameră, li se aplică, în majoritatea ţărilor, la sosire/plecare, un ceremonial asemănător celui pentru vizitele oficiale ale şefilor de stat, însă de o amploare mai redusă în ce priveşte onorurile militare. Programul cuprinde convorbiri, un dineu oficial, vizite la obiective economice, social-culturale şi o primire la şeful statului. Dacă oaspetele vine împreună cu soţia, pe timpul acţiunilor oficiale la care aceasta nu îl poate însoţi, se organizează pentru soţie un program special, în funcţie de preferinţe.

O “vizită de lucru” este următoarea în clasamentul vizitelor. O vizită de lucru în SUA constă, în mod normal, într-o întâlnire cu președintele Casei Albe, dar fără un prânz, o cină sau o disponibilitate oficială în presă. Nu există schimb de cadouri și soții nu participă la prânz.

Vizitele de lucru, care durează de regulă între o zi sau două, nu vizează atât întărirea relațiillor bilaterale, ci sunt orientate mai ales spre discutarea oportunităților și a găsirea soluțiilor pentru eventualele probleme dintre cele două state de către înalți oficiali. De altfel, nici nu este obligatoriu ca președinții celor două state să se întâlnească în cazul unei vizite de lucru, întâmpinarea oaspetelui putând fi efectuată și de către un consilier al șefului statului sau de șeful de protocol al acestuia. Deci, vizitele de lucru au un caracter mai puțin formal și, spre deosebire de o vizită de stat, când țara gazda suportă cheltuielile, în cazul unei vizite de lucru, cei aflați în vizită de lucru își organizează și achită costurile legate de transport și cazare. În cazul țărilor UE numărul maxim de delagați la astfel de vizite este de regulă 8. Nu au loc schimburi de decoraţii, ci doar schimburi de cadouri. În astfel de vizite nu se invită de obicei și soţiile/soții. Dacă totuşi oaspetele doreşte să vină cu soţia/soțul, programul separat al acesteia se organizează fie de gazdă, fie de către ambasada ţării oaspetelui.

Ultimul tip de vizită este “vizita privată“. O vizită privată implică un șef de stat, un șef de guvern, un ministru de externe sau orice alt oficial guvernamental care sosește în S.U.A. fără invitația președintelui S.U.A. Vizitatorul poate cere o întâlnire cu președintele SUA și, dacă este acordat, este adesea denumită “sesiune de lucru”. Blair House nu este oferită, iar soții nu participă la sesiune. Nu există schimb de cadouri și nici o disponibilitate oficială de presă, deși oportunitățile de imagin ar putea fi posibile.

Vizitele private, presupun, în functie de raporturile dintre respectivele state, dar mai ales în functție de relațiile personale dintre șefii de state în cauză, ceremonii protocolare diferite dar și anumite gesturi de curtoazie, care, din nou, diferă de la caz la caz. În Franta, de exemplu, daca vizita privată presupune și o întâlnire între cei doi șefi de stat, șeful de stat aflat în vizită se va bucura la sosire şi la plecare, la aeroport, de covor roşu şi de câţiva militari care să-l salute la intrarea în salonul de onoare; cel care va veni să-l întîmpine la sosire va fi şeful protocolului prezidenţial sau adjunctul acestuia, iar în salonul de onoare vor fi arborate 4 drapele franceze şi 4 ale ţării oaspetelui.

În situaţia în care un preşedinte de parlament efectuează o vizită privată într-o ţară, nu se organizează nici un ceremonial la sosirea şi plecarea acestuia, însă poate fi manifestată o anumită curtoazie, oferindu-i-se posibilitatea de a folosi salonul de onoare, sau un alt salon oficial de la aeroport şi, în funcţie de relaţiile dintre parlamentele celor două ţări, de faţă poate fi un reprezentant al protocolului parlamentar.

Pentru cei care se ocupă de aceste tipuri de probleme de zi cu zi întreaga afacere pare destul de simplă însă e lesne de înțeles că o vizită de stat necesită pregătiri ample. Și chiar și protocolul unor vizite de lucru cu un caracter mai puțin oficial și cu un accent mai redus pe evenimentele ceremoniale nu este de trecut cu vederea.

^Surse:

^{How The U.S. Ranks The Visits Of Foreign Heads Of State, Radio Free Europe Radio Liberty}

^{State Visit in UK, Home of the Royal Family}

^{en.wikipedia.org/wiki/State_visit}

^{Notițe de curs Protocol instituțional, Dr. Emilian Manciur, Ambasador}