Wojtek – Un urs în armata poloneză. Povestea unui erou

O armată de temut se formează din prizonierii polonezi din lagărele siberiene

Pentru o parte din victimele deportărilor sovietice din Polonia ocupată în anii 1939-1940, trimise în închisorile și lagărele din Siberia o portiță de scăpare din închisoarea națiunilor se va deschide în momentul în care celălalt dușman al Poloniei, Germania nazistă, va invada URSS. Cu Wehrmacht amenințând sovietele, Stalin se vede nevoit să declare nule toate pactele anterioare cu Germania, invalidând astfel și partiția sovieto-germană a Poloniei din 1939. Astfel, în urma unui acord încheiat între guvernul polonez aflat în exil la Londra și Stalin, sovieticii acordă o “aministie” mai multor cetățeni polonezi și, mai mult, permit crearea unei armate poloneze pe teritoriul sovietic. Formată inițial din 40 000 de soldați aflați sub comanda generalului Władysław Anders, proaspăt eliberat din închisoarea Lubyanka din Moscova, această forță avea să devină cunoscută în istorie drept Corpul al II-lea de armată polonez sau Armata lui Anders, crescând în următorii ani până la aproximativ 75 000 de soldați și fiind format din două divizii de infanterie (Divizia a 3-a Carpatică și Divizia a 5-a kresowiană), o brigadă de tancuri (Brigada a II-a blindată) și alte unități mai mici. Din motive politice, Uniunea Sovietică a retras în curând sprijinul pentru crearea unei armate poloneze pe teritoriul său și a redus rata de aprovizionare, ceea ce a dus la retragerea trupelor de către generalul Wladyslaw Anders în Iran și Irak. De acolo, ei au fost mutați în Palestina controlată de britanici, unde și-au unit forțele cu Divizia a 3-a Carpatică, compusă în principal din soldați polonezi care au reușit să fugă în Liban-ul francez prin România și Ungaria după înfrângerea Poloniei în 1939. Deși cea mai mare parte a soldaților proveneau din voievodatele estice ale Poloniei de dinainte de război și majoritatea erau polonezi, au existat și soldați evrei, belaruși și ucraineni. Printre evreii din Corpul al II-lea de armată polonez a fost și Menachem Begin, cel care va deveni cel de al șaselea prim-ministru al Israelului. Divizia a 3-a carpatică a fost formată în Orientul Mijlociu din unități poloneze mai mici care luptau alături de aliați în Egipt și Tobruk precum și din unitățile armatei poloneze din est care a fost evacuată din Uniunea Sovietică prin coridorul persan.

Actul Forțelor Aliate din 1940, adoptat de Parlamentul britanic a permis unităților aliate ale guvernului exilat din Polonia să fie grupate într-un singur teatru de război. În 1944 Corpul al II-lea de armată polonez afost transferat din Egipt în Italia, unde a devenit o parte independentă a Armatei a 8-a britanică, și unde s-a distins în luptele din campania italiană, în cea de-a patra și ultima bătălie de la Monte Cassino din mai 1944, în bătălia de la Ancona în timpul operației Olive și la Bologna în timpul ofensivei finale din Italia în martie 1945. În 1944, Corpul al II-lea de armată polonez număra aproximativ 50 000 de soldați și aproximativ 1500 de femei aflate în serviciile auxiliare, dar a suferit pierderi grele în timpul campaniei italiene, mai ales în stadiul final al bătăliei de la Monte Cassino, când chiar si unitățile de sprijin au fost mobilizate și utilizate în luptă. Generalului Anders i s-a sugerat să-și retragă unitățile, însă cum Uniunea Sovietică întrerupse relațiile diplomatice cu guvernul polonez aflat în exil, interzicând oricărui cetățean polonez să părăsească URSS-ul, Anders a considerat că singura sursă de recruți se afla în taberele și lagărele de concentrare germane. Astfel, în 1945, au fost adăugate noi unități, compuse în principal din foștii prizonieri eliberați din lagărele de concentrare germane dar și din polonezi obligați să lupte în Wehrmacht. Acest lucru a sporit puterea Corpului la aproximativ 75.000 de bărbați, aproximativ 20.000 dintre aceștia fiind transferați altor unități poloneze care se luptau în Occident.

După încheierea războiului, diviziile Corpului au fost transportate în Marea Britanie și demobilizate, unde majoritatea soldaților au rămas în exil, bucurându-se de o bună reputație și de aprecierea trupele americane și britanice alături de care au luptat. Tot în Marea Britanie, în Scoția a rămas și, probabil, cel mai faimos soldat din Corpul al II-lea de armată polonez, înrolat în cadrul Companiei 22 Transporturi, înaintat în gradul de caporal, Wojtek, un urs brun sirian, cel mai temut dușman blănos al naziștilor.

Un urs în armata poloneză

Epopeea lui Wojtek în armata poloneză începe în Hamadan, Iran, unde, în schimbul câtorva conserve de mâncare, este cumpărat de un soldat din Corpul al II-lea de armată polonez de la un ciobănaș iranian. Înțelegând din gesturile băiețelului că puiul de urs este orfan și că ciobănașul nu are cu ce-l hrăni, abia găsind hrană și pentru el, polonezii îl îndrăgesc din prima clipă pe micul bănos, care le va deveni nu doar camarad de luptă dar și prieten și sursă permanentă de consolare pentru niște oameni care cunoscuseră mult prea bine agresiunea traumatizantă și pierduseră aproape tot. Primul ursuleț de trupă din istorie avea să doarmă în vestoanele soldaților, răsplâtind pe toată lumea cu dragoste și afecțiune. Soldații se întreceau în răsfățuri, hrănind-ul la început cu lapte condensat, frcute, marmeladă și miere și orice altă bunătate aveau la dispoziție; totul era împărțit frățește cu ghemotocul de blană care ridicase moralul tuturor și care, pe zi ce trecea, creștea tot mai mult. Desigur, în scurt timp, ca orice soldat veritabil, se va învăța și cu fumatul si cu băutul de bere sau vodcă, vicii de care nu va mai scăpa. “Cel care se bucură în luptă” sau “Războinicul Zâmbitor”, Wojtek avea să se ridice rapid la înălțimea numelui pe care-l primise. Se maturiza rapid, era ascultător, deloc agresiv cu camarazii săi, întotdeauna binedispus. Se împrietenște repede cu un dalmațian dar pătrează distanța față de cai și măgăruși, care îl sperie. Învață să se lupte cu prietenii săi și învață să salute, ridicând o lăbuță ori de câte ori întâlnea un soldat care îi vorbea sau îl mângâia. Ajuns la vârsta recrutării este înregimentat corespunzător, intrând oficial în armată în cadrul Companiei 22 Transporturi a Corpului 2 Polonez de Armată. Superiorii săi direcți sunt desemnați soldaţii Henryk Zacharevicz şi Dymitr Szawlugo.

O adevărata senzație, ajunge rapid mascota regimentului, distanțele lungi le parcurge pe scaunul din dreapta al camionului militar, doarme în cort lângă camarazii săi și, la parade, mărșăluiește alături de aceștia, ridicat în două labe. Nu va trece mult timp până când îi va cuceri și pe soldații britanici din trupele aliate, căci în 1944, împreună cu unitatea sa se îmbarcă din Alexandria spre Italia, unde urma să se facă joncţiunea cu trupele aliate care înaintau spre Roma. I se întocmesc documente de transport și pașaport, la rubrica părinți figurând cei doi soldați polonezi în grija cărora se afla. Ajuns în Italia participă la una dintre cele mai distrugătoare şi cumplite bătălii de pe Frontul de Vest, asaltul de la Monte Cassino, punct strategic important pentru cucerirea Romei, apărat cu ferocitate de germani și italieni. Dotat cu o cască militară, Wojtek luptă cot la cot cu camarazii lui în cel de al patrulea asalt asupra mănăstirii și muntelui Monte Cassino, unde se evidențiază ca priceput grenadier. Totuși, pentru a nu fi expus lunetiștilor, camarazii săi hotărăsc că le-ar fi de mai mare ajutor, dacă Wojtek le-ar livra obuzele. Și în noua sarcină, Wojtek se descurcă exemplar, nescăpând nici un obuz în timp ce forța sa fantastică îi permite, cu ușurință, să transporte chiar și obuze de calibru mare, de peste 50 kilograme. Această imagine, cu Wojtek cărând obuze, va fi imortalizată de către unul dintre soldații care îl vor picta imediat după capitularea forţelor germane, imaginea stilizată devenind astfel emblema Companiei 22 Transporturi.

Viața după război – vedetă pe front, vedetă a grădinii zoologice din Edinburgh

Sfârșitul războiului îl găsește pe Wojtek alături de camarazii săi de arme, la graniţa franco-italiană, de unde va ajunge în Berwickshire, Scoția. După demobilizărea generală din 15 noiembrie 1947, se pune problema găsirii unei case pentru Wojtek. Cea mai bună soluție găsită la acel moment a fost grădina zoologică din Edinburgh, deși existase o cerere și din partea Poloniei de a-l găzdui. La 15 noiembrie 1947, s-a decis transferarea lui Wojtek de la Winfield Park la grădina zoologică din Edinburgh. Camarazii săi s-au adunat la grădina zoologică pentru a-și spune rămas bun. Thomas H. Gillespie, fondatorul grădinii zoologice din Edinburgh remarca cu tristețe:

“A intrat în cușcă din proprie inițiativă … niciodată nu mi-a părut atât de rău să văd un animal care s-a bucurat atât de mult de libertate și distracție, limitat la o cușcă. “

Scăpat de captivitate în comunism, ursul reușește să se facă îndrăgit de toată lumea și aici, deși resimte captivitatea. Personalul încearcă să îi asigure tot confortul, tratându-l în continuare cu porții de ceai, vodcă și bere însă cele mai fericite momente sunt cele în care este vizitat de foștii camarazi cu care se mai ia la o trântă și momentele în care aude limba poloneză cu care a crescut. Deși în sălbăticie urșii bruni sirieni trăiesc circa 20 – 30 de ani, iar în captivitate pot ajunge și până la 48 de ani, Wojtek, bravul soldat care a luptat pentru libertate, se stinge la vârsta de 21 de ani, pe 2 decembrie 1963, lașând un gol uriaș în inimile foștilor săi prieteni și camarazi de luptă.

Omagii și recunoaștere internațională

Lângă cuşca unde şi-a petrecut ultimii ani de viaţă, prietenii săi i-au aşezat o plăcuţă comemorativă iar povestea sa nu a fost uitată, în memoria sa fiind plasate plăci comemorative în curtea Muzeului Imperial de Război din Londra dar şi la Muzeul Canadian de Război din Ottawa. Devenit un simbol al solidarității dintre Polonia și Scoția, în martie 2009, Parlamentul Scoțian a organizat un eveniment în onoarea sa, autorizând construirea unui Memorial dedicat lui Wojtek în inima Edinburghului. La statuia sa din Princess Street Gardens sunt veșnic flori proaspete. În Polonia, Anglia și Canada, de asemenea au fost ridicate statui în memoria sa, iar în Australia, Italia, Anglia, Scoţia, Elveţia și Polonia au loc periodic manifestări și conferințe, mărturie vie a strânselor relații dintre oameni şi animale, deopotrivă traumatizaţi de experienţa războiului. În 2011 BBC i-a dedicat un film documentar și mai mulți autori i-au dedicat volume eroului național al Poloniei, dintre care menționăm: Wojtek: War Hero Bear de Jenny Robertson și ilustrat de Tim Archbold, Wojtek the Bear de Aileen Orr, Once a Hero. The Story of Private Wojtek Bear WWII Soldier de James a. Cutchin.

Ivona

Citesc, ilustrez, scriu, călătoresc, fotografiez. Nu neapărat în ordinea asta. www.dinmansarda.com.