Corsarul francez Jean Fleury conduce unul dintre primele acte de piraterie înregistrate împotriva Imperiului Spaniol, act care va avea consecințe importante în istoria maritimă a lumii

15 mai 1523 se presupune că ar fi data la care a fost înregistrat unul dintre primele acte de piraterie împotriva Imperiului Spaniol. Corsarul francez, Jean Fleury suprinde și capturează două dintre cele trei galioane spaniole aflate în largul coastei St. Vincent, în apropiere de Portugalia. Navele care veneau de la Havana, Cuba spre Sevilla, conțineau aurul aztec, comoara lui Guatimozin, ultimul împărat al Mexicului, trimis de Hernan Cortes în Spania, confirmând astfel zvonurile legate de vasta bogăție care se găsea în Lumea Nouă. Cel de al treilea galion scapă și reușește să ajungă în Spania, având la bord un tigru viu și mărfuri care i-au aparținut lui Montezuma.

Jean Fleury (sau Florin) a fost un ofțer francez de marină și corsar din Dieppe, Normandia, unul dintre căpitanii lui Jean Ango, armator francez care deținea o flotă privată de aproximativ 70 de nave. Prin intermediul acestei flote, Ango a reușit în timpul domniei lui Francisc I al Franței, să asigure reprezentarea acestuia în era explorărilor maritime. Astfel, în 1524, Ango a echipat nava Dauphine, cea cu care Giovanni da Verrazzano a plecat pentru a explora coasta de est a Americii de Nord, descoperind golful New York. (De notat că există cercetători și istorici care cred că Giovanni da Verrazzano și Jean Fleury erau una și aceeași persoană.) Jean și Raoul Parmentier au ajuns în 1529 pe coasta Sumatrei tot în două dintre navele lui Ango, Pensée și Sacre. Fleury luptase pentru Ango și Francisc I și în războiul italian din 1521-1526. Însă pe lângă raidurile de război, Ango fiind autorizat să își folosească vasele împotriva Spaniei sau a Angliei, el a sponsorizat și acțiuni de piraterie. Rămâne în istorie însă mai ales datorită capturii realizate de căpitanul său, Jean Fleury, care la comanda unui grup de cinci nave a hotărât să atace mica flotă spaniolă, undeva între Azore și Capul Sf. Vincent. Nu se știe dacă Fleury avea informații despre încărcătura navelor spaniole, având în vedere faptul că Franța era în război cu Spania, dar o hotărât să le urmarească și să le abordeze. Lente datorită încarcăturii, navele conduse de căpitanii Quiñones și Alonso de Avila au fost o pradă ușoară de război pentru experimentatul Jean Fleury. În timpul aceleiași calătorii, Fleury a mai atacat o navă care veanea din Santo Domingo, capturând încă 20.000 de pesos aur, perle, zahăr și vite. Însă comoara lui Guatimozin a fost cea care a uluit o lume întreagă, după ce, probabil, i-a lăsat muți de uimire pe oamenii din echipajul lui Fleury – cutii mari de lingorui de aur stivuite într-o singură navă, zeci de saci care conțineau praf de aur de peste 500 de kg, alte pungi cu perle în valoare de 680 de lire sterline, saci cu smaralde și topaz de mărimea unei alune, un jagur viu și, cel mai important, raportul lui Cortes cu privire la cuceririle lui și jurnalele de bord ale căpitanilor spanioli, care au permis expediții viitoare în Marea Caraibelor. O pradă în valoare de 800 000 de ducați, aproximativ 24,000,000 $ în 2010.  Fleury s-a întors cu flota sa în Normandia, Franța, pentru a-i arăta lui Jean Ango captura. Ango va folosi mare parte din pardă pentru finanțarea unor viioare expediții de piraterie și explorare. Autoritățile franceze au fost uimite. În biserica Sfântul Martin din Villequier se găsește o fereastră cu vitralii care ilustrează capturarea de către Fleury a comorii aztece. Când Francisc I al Franței a aflat de valoarea prăzii, și-a dat acordul pentru și mai multe acte de piraterie, corsarii francezi atacând navele și porturile spaniole. În anul următor, Fleury și Jean Terrian au condus o altă expediție împotriva Spaniei și cu o flotă de opt nave au capturat alte peste 30 de nave până la sfârșitul anului, atât portugheze cât și spaniole.

Istoria maritimă se va schimba din acest moment, în care toate marile puteri ale Europei, conștientizând adevărata dimensiune a bogățiilor din Lumea Nouă, își doresc o bucată din aceasta pentru ele. Descoperirea a provocat o mare agitatie în întreaga Europă, guvernele întrecându-se în sponsorizarea echipajelor de corsari. Corsarii erau în esență pirați care aveau acordul guvernului și/sau al regelui de a ataca navele unor anumite țări. În special pe timp de război, tările eliberau licențe private sau scrisori de marcă căpitanilor de marină, permițându-le în mod legal să atace navele inamicului țării lor. Spre deosebire de piraterie, acesta era un aranjament complet legal – de fapt, guvernul primea o parte din jaf – de obicei 20%. Și chiar dacă licențele erau valabile doar atât timp cât dura un război, mulți căpiani, precum Jean Fleury au reușit să își adune averi considerabile. De altfel, în momentul morții Jean Fleury avea o avere estimată astăzi la 31.5 milioane $, coupând locul 6 în topul celor mai bogati pirați din toate timpurile. Și mai mult s-au îmbogățit însă armatorii precum Jean Ango. Cu o parte din veniturile provenit din aceste jafuri, Jean Ango si-a construit o somptuoasă reședință – Manor of Ango -, la Varengeville-sur-Mer. În acest castel, în 1528, Jean Ango a ținut un bal mascat impresionant a cărui tema a fost bogata Lume Nouă. Din păcate, cel mai de succes căpitan al său, Jean Fleury nu a putut sa participe; fusese deja capturat după o luptă, de basci, la sfârșitul anului 1527. Optzeci și șapte dintre oamenii săi au murit sau au suferit răni grave. El a oferit 30.000 de ducați bascilor în schimbul libertății sale însă aceștia l-au vândut spaniolilor. A fost judecat la Toledo și executat prin spânzurare pentru acte de pirateriei împotriva Spaniei, împreună cu doi dintre ofițerii săi, Michel Fere și Mezie Irizar, deși Fleury capturase navele spaniole ca pradă de război. Răspunsul dur al spaniolilor este însă de înțeles. Ei știau ca porturile și așezările lor din Lumea Nouă erau slab protejate și că prin urmare erau vulnerabili la atacurile europenilor. Datorită ataculurilor încununate de succes ale lui Fleury asupra navelor spaniole care se întorceau din Lumea Nouă, ei au înțeles că trebuie să își protejeze în viitor posesiunile din Lumea Nouă, în fața valului inevitabil de corsari și pirați. Pentru moment, singurul lucru care îi proteja era enormitatea Oceanului Atlantic. Însă aceeași enormitate a Oceanului însemna și că echipajele care se vor hotărâ să se aventureze până în Caraibe vor fi foarte bine organizate și echipate. De altfel, încă din 1525, exploratorul Sebastian Cabot a întâlnit un echipaj francez care dădea târcoale coastei Brazilei. În anii următori, echipaje similare aveau să fie reperate în apropiere de Puerto Rico și Santo Domingo. Pentru spaniolii care datorită Tratatului de la Tordesillas (1494) priveau Marea Caraibilor ca o mare privată a Spaniei, orice încălcare a liniilor de demarcație – mai mult sau mai puțin clare -, era privită ca o nouă declarație de război.

Până în 1530, mulți dintre guvernatorii spanioli din Lumea Nouă se plângeau de cei mai săraci coloniști că erau dispuși să facă negoț chiar și cu pirații sau corsarii. Întrucât Spania și Franța au semnat un tratat de pace în 1529, navele franceze nu mai erau privite ca nave ale unor corsari ci ca nave de pirați. Navele de război spaniole obișnuiau să oprească orice nave sub pavilion străin întâlneau, iar daca la bord găseau bunuri care ar fi putut proveni din Lumea Nouă, marcau întregul ehipaj ca echipaj de pirați, chiar dacă aceștia nu se făceau vinovați de nici un act de violență, ci doar de comerț cu coloniștii spanioli. Tensiunile au erupt din nou în 1536. De altfel, conflictul dintre Franța și Spania a continuat intermitent pe durata întregului secol al XVI-lea, făcând extrem de dificilă demarcarea corsarilor de pirați. Pentru spanioli, orice echipaj străin care intra în Caraibe, era tratat ca un dușman, indiferent de ce ar fi spus tratatele de pace. Cu atât mai mult cu cât deja în apele din Caraibe apăruseră și echipajele așa numitor cerșetori olandezi ai mărilor și a câinilor de mare englezi dornice să cucerească cota lor din comorile spaniole; navele spaniole încărcate cu comori trebuind să se descurce fiecare pe cât de bine putea în fața intrușilor grupați în escadre care erau suficient de puternic echipate încât să atace chiar și așezările spaniole slab apărate. Abia în din 1560 Spania avea să introducă celebrele convoaie de nave de comori, bine protejate de nave de război.

Deși pierderea devastatoare a comorii l-a determinat pe Carol Quintul și pe consilierii săi să creeze un sistem care să protejeze navele spaniole care veneau din Lumea Nouă, punând bazele Armadei del Mar Océano, primul sistem de convoaie care escortau navele între Cadiz și Azore și să fortifice așezările vulnerabile din zona de coastă, întrecerea maritimă pentru cucerirea bogățiilor Spaniei din Lumea Nouă începuse deja și avea să dureze mai bine de două secole. Averi întregi vor fi câștigate și pierdute. Imperii se vor ridica și se vor prăbuși. Mulți oameni ai mării vor intra în istorie. Bătălia pentru supremația în Caraibe a început însă din 1523, când trei nave spaniole care avea la bord aurul aztec au ajuns pe coasta Portugaliei și, în ultima etapă a calătoriei lor, au fost surprinse de corsarul Jean Fleury.

Surse:

Pride of Baltimore

www.britannica.com/biography/Jean-Ango

www.newworldencyclopedia.org/entry/Cuauhtemoc

www.mexicolore.co.uk/aztecs/spanish-conquest/pirates-and-aztec-gold

www.cindyvallar.com/Fleury

wikipedia.org/wiki/Jean_Fleury

www.forbes.com/top-earning-pirates

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.

Lasă un gând: