În Franța, în cadrul Convenției Naționale și a procesului lui Ludovic al XVI-lea este ascultată apărarea acestuia prezentată de către avocatul Raymond Desèze

Ludovic al XVI-lea a căutat cei mai iluștri avocați ai Franței pentru a face parte din echipa care să îi asigure apărarea. Deși inițial regele și-a dorit ca apărarea să fie condusă de Gui-Jean-Baptiste Target, fost adjunct al Adunării Naționale Constituante și parlamentar de seama al Vechiului Regim, a fost refuzat de acesta pe motiv de vârstă și boală. Greaua povară a apărării a ajuns la Raymond Desèze care a fost asistat de François Denis Tronchet(un apropiat al lui Target și care s-a alăturat doar datorită insistențelor regelui) și de Guillaume-Chretien de Lamoignon de Malesherbes(fost secretar de stat al regelui).

Regele și echipa sa au avut doar doua săptămâni la dispoziție pentru a-și susține cazul. Într-o primă schiță a pledoariei, Desèze și-a pus în joc toată genialitatea de care dispunea, însă regele a refuzat acest plan de apărare pe motiv că „nu dorea să se joace cu sentimentele Convenției.” De altfel, Ludovic le-a mărturisit avocaților săi că e conștient că va fi găsit vinovat și condamnat la moarte, cerându-le însă să se pregătescă și să acționeze ca și cum procesul ar putea fi câștgat. A fost resemnat și și-a aceeptat soarta încă înainte ca verdictul să fie pronunțat, dar a fost dispus să lupte pentru a fi amintit ca un bun rege pentru poporul său.

Pe 26 decembrie 1792, în ciuda oboselii acumulate, Desèze a pledat cauza regelui timp de trei ore, argumentând elocvent și discret că revoluția i-a cruțat viața. Și-a început pledoaria printr-o scurtă descriere a motivelor pentru care acuzațiile erau invalide(sub termenii Constituției de la 1791, Ludovic, în calitatea sa de rege, beneficia de imunitate și nu putea fi pus sub învinuire), atacând mai apoi drepturile Convenției Naționale de a fi judecător și juriu. A demontat acuzație cu acuzație, aducând în discuție istoria regalistă a revoluției, înfățișându-l pe Ludovic al XVI-lea ca pe un restaurator al libertății. Nu în ultimul rând, la finalul pledoariei, a făcut apel la istorie:

„Ludovic al XVI-lea a urcat pe tron la vârsta de 20 de ani, și încă de la 20 de ani a dat măsura caracterului său, tronului. Nu a adus tronului slăbiciuni sau pasiuni coruptibile.A fost cumpătat, drept, sever. Întotdeauna s-a dovedit a fi un prieten constant al oamenilor. Oamenii și-au dorit abolirea robiei. El le-a oferit-o, începând abolirea ei pe propriile terenuri. Oamenii au dorit reforme în dreptul penal… el a efectuat aceste reforme. Oamenii au vrut libertate, el le-a dat. În orice sacrificiu a făcut, oamenii au fost pe primul loc. Cu toate acestea, chiar în numele acestor oameni, astăzi se cere… Cetățeni, nu pot să termin… mă opresc în fața istorie. Judecați fiecare după judecată voastră, dar gândiți-vă că judecată lui va fi judecată de secolelor ce vor urma.”

În apărarea sa, regele a mai adăugat:

„Ați ascultat apărarea mea și nu voi repeta detaliile. Adresându-mă vouă, foarte probabil pentru ultima oară, declar doar că conștiința mea nu își reproșează nimic iar apărătorii mei v-au spus adevărul. Nu m-am temut niciodată de examinarea publică a comportamentului meu, dar inima mea este sfâșiată de faptul că am fost acuzat că aș fi dorit sângele oamenilor și de faptul că nenorocirile din 10 august îmi sunt atribuite mie. Mărturisesc că am acționat întotdeauna din dragoste față de oameni iar modul în care întodeauna am acționat, am crezut că era o dovadă suficientă că nu m-am temut să ies eu în față pentru a evita vărsarea de sânge și pentru a preveni pentru totdeauna o astfel de imputare.”

În ceea ce privește pledoaria lui Deseze, însuși Marat, demegogul sanculoților s-a arătat favorabil impresionat, declarând că “Deseze a avut un discurs lung, realizat cu o mare artă”. Cea mai violentă facțiune la acel moment, Comuna din Paris, a descris discursul ca fiind “foarte abil”. Cu toate aceastea cazul a fost pierdut, iar regele fost trimis la ghilotină.

Deseze însuși a fost închis dar a reușit să scape. După eliberare și căderea lui Robespierre a dispărut din viața publică, refuzând să servească în Directorat sau în guvernul napoleonian, regimuri pe care le considera ilegitime. După restaurația burbonă, a fost făcut pair al Franței, a servit ca judecător și a fost numit membru al Academiei Franceze, înainte de a muri la vârsta de 78 de ani.

^{*[1],[45],[46],[47]}