În Franța, în timpul Revoluțiie Franceze și a Marii Terori, poetul André Chénier este ghilotinat

În 1790 André Chénier părăsește Londra și se întoarce în țara natală, pentru a fi alături de părinții săi în tumultul evenimentelor declanșate în 1789. Succesul fratelui său mai mic, Marie-Joseph, ca dramaturg și pamfletar contribuie și el în decizia de întoarcere într-o țara care se afla în pragul anarhiei. André Chénier credea într-o monarhie constituțională pentru Franța, însă în opinia lui revoluția era deja completă și prin urmare tot ce mai rămânea de făcut era instaurarea domniei legii. Deși punctul său de vedere politic era unul moderat, tacticile lui erau periculor de agresive și scrierile tăioase.

Orator în cadrul clubului Feuillanților și contributor la ziarul partidului, Journal de Paris, scapă din Masacrele din septembrie, ascunzându-se la rude din Normandia, după ce în urma insurecției din 10 august 1792, partidul și ziarul au fost desființate. Este furioas când află că fratele său a intrat în Convenția Națională și la rugămintea lui Malesherbes, apărătorul regelui, scrie câteva argumente în favoarea apărării acestuia. După executarea regelui caută un loc retras în apropiere de Versailles si iese doar după căderea nopții. Trăiește aici retras aproape un an. Este arestat pe 7 martie 1794, mai mult din greșeală, fiind confundat cu un marchiz aflat pe fugă. A fost dus la Palatul Luxemburg și mai apoi la închisoarea Saint-Lazare. In timpul detenției a scris o serie de iamburi și probabil și cel mai faimos poem al său “Jeune captiv”, inspirată de nenorocirile unei colege de captivitate.

Chénier nu reprezenta neapărat o amenințare și poate ca ar fi putut fi trecut cu vederea dacă tatăl său, bineintenționat desigur, dar foarte indignat de tratamentul la care era supus fiul său, nu ar fi lansat ofense regimului. Fratele său a facut tot ce i-a stat în putință să îl scape cu viață, dar totul a fost în zadar. Robespierre, care la rândul se simțea încolțit, și-a adus aminte că Chenier era autorul unor versete veninoase din Jurnalul de Paris, motiv pentru care l-a adus în fața Tribunalului Revolutionar, care l-a condamnat la moarte. A fost executat împreună cu Françoise-Thérèse de Choiseul-Stainville, Prințesa Joseph de Monaco, pe o acuzație de conspirație, cu doar trei zile înainte de căderea și executarea lui Robespierre.

Avea 31 de ani și a fost îngropat în cimitirul Picpus. A fost un un poet francez de origine greacă și franco-levantină, unul dintre precursorii mișcării romantice.

^*[1],[100]