Soarele rasare la 
Este 
În Franta, este semnat Tratatul de la Trianon dintre Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria prin care se stabilesc frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi
Tratatul de la Trianon, semnat pe 4 iunie 1920, între Puterile Aliate învingătoare din Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, reglementa granițele noului stat ungar cu vecinii săi, Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia și impunea Ungariei plata unor reparații de război statelor afectate. Tratatul a fost considerat injust de către Ungaria care pierdea în urma lui 72% din teritoriul considerat pământ maghiar și 63% din populație, în marea ei majoritate formața din etnici nemaghiari, reprezentanții săi semnând tratatul “sub protest”. Prin urmare, Tratatul de la Trianon a consfințit sfârșitul regatului Sfântului Ștefan, dispărut de facto, după înfrângerea de la Mohacs dar a recunoscut existența statului maghiar independent, ideal al revoluționarilor maghiari din 1848, însă nu în frontierele imaginate de aceștia, motiv pentru care tratatul a fost și este în continuare, considerat de maghiari o catastrofă națională. Regatul Ungariei care a existat între 1920 și 1944, condus de regentul Miklós Horthy, care-l reprezenta în mod oficial pe regele ungar abdicat, Carol al IV-lea al Ungariei din dinastia de Habsburg-Lorena, a încercat în mod constant o revizuire a Tratatului de la Trianon, alături de Germania și Italia, reușind în 1938-1941 anexarea unor foste teritorii, printre care și Nordul Transilvaniei, însă frontierele stabilite la Trianon vor fi din nou consfințite prin Tratatul de Pace de la Paris din 1947, semnat între Puterile Aliate și Ungaria. În ciuda propagandei maghiare care a susținut că pentru minorități, respectiv slovaci, croați, ruteni, români, Dubla Monarhie ar fi reprezentat o soluție mai echitabilă, nici un grup etnic din fosta Dublă Monarhie nu a susținut revenirea la starea de lucruri anterioară Primului Război Mondial. Pentru statele succesoare și vecine Ungariei, printre care și România, Tratatul de la Trianon consfințea realizarea dreptului la autodeterminare al popoarelor, consifințindu-se astfel la nivel internațional unirea Transilvaniei, Maramureșului, Crișanei și părții răsăritene a Banatului cu Regatul României. În principiu, frontierele Ungariei stabilite de Tratatul de la Trianon sunt actualele frontiere ale Ungariei. Frontiera româno-ungară este descrisă în secțiunea a doua a articolului 27 și reprezenta traseul actualei frontiere între România și Ungaria. Din partea Ungariei, Tratatul de la Trianon a fost semnat de Agost Benárd și Alfréd Drasche-Lázár iar din partea României, de către dr. Ion Cantacuzino, ministru de stat și Nicolae Titulescu, fost ministru delegat al României la Conferinţa de Pace de la Paris.
În ciuda marii victorii, cauzate de împlinirea unitătii românești, de la București, Nicolae Iorga îndemna la o bucurie demnă, fără a ofensa suferința celor înfrânți.
“Ca unii care avem în inimile noastre cultul omeniei, înțelegem și prin experiența proprie, care e lungă de atâtea veacuri, durerile morale cele mari ale altora, pe care-i atinge suprema nenorocire a înfrângerii. (…) Din suflet compătimim pe unguri, ale căror calități de rasă suntem în stare a le prețui, pentru cumplita nenorocire la care i-au adus defecte tot atât de însemnate și neputinta de a se conduce în momente de criză. Și, oricât ar fi fost de firesc ca la București să se facă demonstrație pentru triumful final al unei oștiri așa de încercate, care e cea mai mare iubire și mândrie a noastră, n-a stat în intenția noastră să ofensăm suferința. (…). Și am dori ca prin aceasta să fim și provocatorii acelui reviriment în spirite, care ar reda operei comune a civilizației moderne pe un popor maghiar raționabil, fără nimic din acel imperialism copleșitor pentru alții, care exclude pâna acum pe unguri de la orice colaborație folositoare”.*
Însă tonul din presa vremii nu a fost unul unitar cu îndemnul marelui Iorga. În special în presa din Transilvania și Ardeal se observă un ton cu mult mai tăios, după cum vom exemplifica cu materialele citate mai jos.
La Arad, în numărul de marti, 8 iunie, 1920, pe prima pagină a ziarului Românul, dedicată în special alegerilor parlamentare care aveau loc în acea perioadă în România, apare și o relatare despre felul în care veștile despre prevederile Tratatului de la Trianon au fost primite în Ungaria. În numărul publicat la Arad se poate observa că reclamele conțin acum denumirea străzilor în română, în paranteză fiind fosta denumire în maghiară. Deasemena se observă anunțurile disperate ale familiilor care încă așteaptă și caută vești despre cei dispăruți pe front.
Ungaria a semnat pacea.**
DOLIUL NATIONAL DELA BUDAPESTA .
Budapesta. — La 4 Iunie, ziua în care Ungaria a semnat pacea, toate serviciile publice au fost închise. În toate bisericile s’a oficiat servicii divine. Circulaţia pe c. f.(cale ferată – n.n.) din întreaga Ungaria, a fost oprită pentru acea zi. Tramvaele din capitală deasemenea n’au funcţionat. Prăvăliile au rămas ziua întreagă închise. În seara zilei de 4 Iunie, membrii „ligéi pentru apărarea întregrității teritoriale”, au organizat demonstrațiuni hostile guvernului și guvernatorului, cari şi-au dat învoirea la „înjenunchierea Ungariei”.
Budapesta. — Preşedintele Rakovszky a adus la cunoştinţă adunărei naționale că pacea va fi iscălită vineri, spunând că această pace împărțeşte patria milenară şi că Ungaria a fost forţată să iscălească o pace ce conţine condiţii imposibile atât din punct de vedere moral cât şi material şi cari nu pot fi îndeplinite. Preşedintele camerei şi-a terminat discursul spunând, că toate nedreptăţile vor fi răzbunate. De teritoriile smulse, a spus preşedintele — ne despărţim silit dar nu pentru totdeauna”.
Toți deputaţii s’au ridicat apoi în semn de doliu.
Cu două zile mai devreme, în ziarul de Blaj apăruse următorul avertisment:
Împotriva răspândirilor de ştiri.***
1- Vor fi consideraţi ca infractori:
a) Acei cari fără rea credinţă prin localuri publice gări, trenuri, pe străzi, etc, vor comunica, colporta, comenta în orice chip, ştiri fie adevărate, fie imaginare, sau păreri relative la operaţiunile de răsboiu, situaţia şi dislocarea trupelor, disposiţiunile autorităţilor militare, sau orice chestiune privitoare la armata română.
Această infracţiune se va judeca şi condamna de pretor în prima şi ultima instanţă, cu închisoare până la un an şi cu amendă până la 1000 Lei. Când faptele de mai sus se vor fi săvârşit în scopul de a spiona, sau trăda, se aplică pedepsele prevăzute de legi penale în vigoare în timp de războiu.”
În Revista Transilvania, An. LI., nr. 2 din Iunie 1920, organul Asociaţiunii transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român, apare următoarea cronică politică. Nu îi cunoaștem autorul, dar ea este asumată de redacția condusă deIoan Georgescu în calitate de redactor-șef și a lui Andrei Bârseanu, director al revistei.
CRONICA POLITICĂ.****
Tratatul de pace cu Ungaria.
In sfârşit, s’a încheiat pacea şi cu Ungaria. Zadarnice au fost toate uneltirile şi svârcolirile oligarhiei maghiare. Zadarnică toată agitaţia întreţinută atâta vreme în Elveţia, şi în timpul din urmă în Italia şi Anglia. Zadarnice toate campaniile purtate împotriva noastră în unele consulate şi ziare americane. A învins dreptatea. Marele fanfaron, contele Apponyi, care e unul din politicianii cei mai vinovaţi ai fostei monarhii austro-ungare, a trebuit să se convingă la adânci bătrâneţe, că rabulistica lui no mai prinde şi că întreagă ideologia lor politică a fost un dezastru. La scuzele lui, că în Ungaria independentă nu va mai fi nevoie de o centralizare forţată ca în Ungaria lipită de monstrul austriac, duşmanul său de veacuri, şi astfel chestiunea naţionalităţilor se poate deslega bine în cadrele statului maghiar milenar prezidentul conferenţei de pace, d-l Millerand a răspuns, că puterile aliate şi asociate nu vor uita partea de responsabilitate ce incumbă Ungariei în deslănţuirea răsbuiului “mondial şi, în general, în politica imperialistă urmată de dubla monarhie. — Ce priveşte argumentele sale istorice cu frontierele milenare ale statului maghiar, d-l Millerand îi spune limpede, că una-i vieaţa şi alta istoria: „O stare de lucruri, chiar milenară, nu are drept de existenţă, dacă e contra Justiţiei”. A întârziat d-l conte şi cu plebiscitul pe care-l cerea în credinţa că naţionalităţile nemaghiare se vor mai lăsa amăgite de sirenele dela Budapesta. Plebiscitul acestor naţionalităţi s’a întâmplat în Octomvrie şi Noemvrie 1918, când popoarele asuprite din dubla monarhie au declarat că se unesc cu fraţii lor liberi din Italia, România, Cehoslovacia şi Jugoslavia. Dispoziţiunile tardive ale stăpânirei ungureşti n’au putut face să dispară din suflete convingerea, adânc întemeiată pe experienţe politice dureroase, că toate năzuinţele politicei maghiare erau îndreptate împotriva naţionalităţilor nemaghiare pentru păstrarea situaţiei lor privilegiate, nemeritate, de popor conducător. — S’a tranşat şi chestia Ruteniei, alipite la Cehoslovacia, nu la Ungaria, cum spera d-l conte. O singură nădejde mai poate avea Ungaria, redusă acum la proporţiile ei juste, aceea de a fi primită şi ea în societatea naţiunilor, dacă va împlini leal obligaţiunile impuse de tratatul de pace.
**Ziarul Românul, Arad, 8 iunie 1920, anul IX, nr. 118
***Ziarul Unirea Poporului, Blaj, 6 Iunie. 1920, anul II, nr. 23