Revoluția Franceză – Declarația de la Pillnitz

Emisă la Castelul Pillnitz de lângă Dresda pe 27 august 1791 de către Frederick William al II-lea al Prusiei și de Leopold al II-lea al Sfântul Imperiu Roman, frate al reginei Maria-Antoaneta a Franței, Declarația de la Pillnitz, declara sprijinul comun al celor doi față de regele Franței, Ludovic al XVI-lea și împotriva Revoluției Franceze.

Leopold al II-lea devenise tot mai preocupat de soarta și siguranța surorii sale și a familiei ei, însă simțea că orice intervenție în Revoluția Franceză ar isca tensiuni și mai mari. Aristocrații fugiți din Franța în țările vecine, răspândeau frica provocată de Revoluție și agitau puterile străine să intervină în favoare monarhiei franceze. După tentativa eșuată de fugă a familei regale și arestarea lor Varennes, Leopold al II-lea a emis Circulara de la Padova, solicitând restului monarhilor europeni să i se alăture în cererea de eliberare a familiei regale. Însă în declarație el specifica că Austria va merge la război împotriva Franței doar dacă și celelalte puteri europe i se vor alătura. Alesese această formulare, pentru că în realitate nu își dorea un război, și, știa foarte bine că prim-ministrul britanic, William Pitt, nu susținea o intervenție militară în Franța.

Declarația de la Pillnitz a fost emisă mai mult cu scopul de a calma emigranții francezi refugiați în Austria. Cerând puterilor europene să intervină în cazul în care viața regelui Ludovic al XVI-lea și a familiei sale ar fi fost amenințată, declarația își propunea mai mult să servească drept avertisment pentru revoluționarii francezi. Adunarea Națională a Franței a interpretat însă în altă notă aceasta declarație, considerând-o o declarație de război din partea Austriei.

Textul declarației a fost următorul:

“Majestatea Sa Împăratul și Majestatea Sa Regele Prusiei (…)declară împreună că găsesc actuala situație a Majestății Sale Regele Franței ca o chestiune de interes comun pentru toți suveranii Europei. Ei speră că acest interes va fi recunoscut de către puterile a căror asistență este chemată, și că acestea nu vor refuza, împreună cu Majestățile menționate mai sus, să găsească cel mai eficace mijloc pentru a permite Regelui Franței să întărească, în cea mai mare libertate, bazele unui guvern monarhic, care să răspundă drepturilor de suveranitate și care să fie favorabil bunăstării francezilor. În acest caz, Majestățile mai sus menționate sunt hotărâte să acționeze prompt și în unanimitate, cu forțele necesare pentru realizarea scopului comun propus. În așteptare, ei vor da ordinele necesare trupelor lor astfel încât acestea să fie gata să își înceapă activitatea în orice moment.”

^*[30]