Ana Maria de Jesus Ribeiro, soția lui Garibaldi

La Nisa, în anul 1807 s-a născut Giuseppe Garibaldi. A urcat în ierarhia militară până la gradul de general prin fapre de arme, luptând pentru eliberarea de sub austrieci si unificarea Italiei, în special în fruntea “cămășilor roșii”. Un destoinic marinar și un revoluționar neînfricat. Acțiunile sale, întotdeauna hotărâte s-au dezvoltat nu în exclusivitate pe teritoriul patriei natale, ci și în unele zone din America de Sud, Argentina și Brazilia, cu deosebire. Peste tot a luptat cu gândul la libertate și independență. A navigat pe marile întinderi de apă mereu – și acolo – cu gândul la Italia. Exilat, pribeag prea multă vreme.

O întâlnește pentru prima oară pe Anita (Ana Maria de Jesus Ribeiro, n. 30 august 1821 – d. 4 august 1849) la bordul vasului Rio Pardo în octombrie 1839. Vor lupta împreună în batăliile de la Imbituta și Laguna în războiul pentru independența Braziliei. Brazilianca de 18 ani era deopotrivă frumoasă, plină de viață și neînfricată, abilă în creșterea și dresarea cailor. Se căsătoresc în Montevideo, Uruguay în 1842. Au avut împreună patru copii. Din nefericire, perioadele în care familia a fost împreună au fost scurte și rare. Deseori Anita Garbaldi pleca în căutarea soțului, înfruntând primejdii de tot felul.

Nici Garibaldi, nici soția sa nu au așezat salvarea personală înaintea salvării patriei. Reîntorși în Italia pentru a lupta pentru cauza lor în timpul Revoluției din 1848, cei doi și mica lor oștire, au încercat să ceară azil în San Marino, numai că acest lucru nu era posibil, deoarece legea în republica independentă în discuție, impunea ca pe teritoriul ei să nu intre oameni înarmați. S-a ajuns și la ideea unei capitulări provizorii. Austriecii însă condiționau pacea cu plecarea lui Garibaldi și a Anitei cu un vas austriac în America și, deci, renunțarea la luptă. Condiționarea nu a fost acceptată. Se hotărâ continuarea luptei, îndreptându-se spre Veneția. Garibaldi a încercat să-și convingă soția să se odihnească într-un loc sigur, de unde, mai târziu să plece la Nisa. Anita a refuzat, nevoind să-și părăseasca soțul. Era gravidă în opt luni. Drumul, primejdiile au epuizat-o. Găsiră o căruță cu care ajunseră la o casă la țară unde a fost chemat de urgență un medic. Nu a reușit însă să o readucă la viață, fiind răpusă de malarie. “Am plâns amar pierderea Anitei” scria Garibaldi. Conviețuirea lor a durat atât de puțin… doar 10 ani, pănă la moartea Anitei în 1849! Garbaldi a dus rămășițele Anitei, la Nisa, pentru a odihni alături de mama sa.

Garibaldi va continua lupta. În testamentul său politic citim, printre altele:

… copiilor mei, prietenilor și tuturor acelora care împart părerile mele las cu limbă de moarte dragostea mea pentru libertate și adevăr, ura mea față de minciună și tiranie.

Garibaldi rămâne în memoria confraților și chiar a dușmanilor săi ca un devotat soldat al Italiei. Lupta sa pentru independența și unitatea Italiei nu a fost zadarnică. Soția sa, Anita, va rămâne în amintirea tuturor ca o soție devotată soțului și copiilor săi pe care i-a iubit fără de margini, dar și cauzei libertății, până la moartea sa prematură.

Viața celor doi a cunoscut mai multe ecranizări. Însă pentru că Anita s-a născut în Brazilia, vă recomandăm ecranizarea braziliană din 2013, cu Ana Paula Arósio, Gabriel Braga Nunes, Antonio Buil Pueyo în rolurile principale.

* imagine header – Anita Ribeiro di Garibaldi in 1839 pictata de Gaetano Gallino (1804 – 1884).