Soarele rasare la 
Este 
Armata română începe ofensiva împotriva Ungariei bolșevice
În data de 10 aprilie 1919, Consiliul de Miniștri al regatului României decide declanșarea ofensivei împotriva Ungarie bolșevice. Pe 12 aprilie 1919, generalul Traian Moșoiu – fost sublocotenent în armata ungară, care în 1891a trecut Carpatii și s-a înrolat în armata română -, este numit la comanda “Grupului de Armate Nord”, dupa ce cu o lună înainte fusese numit Guvernator Militar al Transilvaniei. “Grupul de Nord” cuprindea detașamentul mixt condus de generalul Olteanu, în regiunea Sighet, constituit dintr-o brigadă de roșiori, două batalioane de infanterie și o baterie de artilerie. Tot pe 12 aprilie, generalul Gheorghe Mărdărescu este numit comandant al “Grupul de Sud” în sarcina căruia cădeau obiective de ofensivă. În componența acestui grup intrau Divizia 2 Vânători și Regimentul ardelenesc “Beiuș”, în linia întâi; Divizia 1 Vânători, în linia a doua; Divizia 18 ardelenească, în linia a treia, ca rezervă generală. Atacul asupra trupelor maghiare aflate dincolo de demarcație a fost decis pentru data de 16 aprilie. Astfel în zorii zilei decise trupele române au pornit o ofensivă puternică după ce noaptea au respins atacuri firave ale trupelor maghiare. Cum în Nord erau grupate cele mai multe și mai bine organizate forțe maghiare, inclusiv celebra Divizie Secuiască, acestea căutând să facă legătura cu trupele Rusiei sovietice prin nordul Maramureșului și fiind usor paovizionate de trupele din linia a doua, înțelegem că cea mai grea misiune i-a fost încredințată generalului Traian Moșoiu și “Grupului de Armate Nord”, complet descoperit, în comparație cu “Grupul de Sud”, acoperit de trupele frranco-sârbe din Banat, care deși nu cooperau cu trupele noastrem puteau fi considerate într-o măsura aliate, probabilitatea ca trupele maghiare să încerce un contraatac pe acolo fiind nulă. Până pe 20 aprilie generalul Moșoiu eliberează partea de vest a țării: Șimleul Silvaniei, Beiuș, Oradea, Salonta, Carei, Satu Mare iar până în seara zilei de 21 aprilie toate obiectivele impuse de Comandamentul Trupelor din Transilvania au fost atinse și Grupul de Sud cucerind Beiușul. Înaintarea armatei române continuă și până pe 24 aprilie, Grupul de Nord respinge Divizia de secui, împresurând Debreținul care se predă la 23 aprilie împreună cu 2 000 de unguri. Restul trupelor maghiare se retrage în dezordine spre sud sau spre Tisa. În paralel Grupul de Sud ocupă Salonta prin luptă, întregul grup concentrându-se în zona Salonta–Zerind–Chișinău Criș. Până pe 1 mai 1919 este ocupat malul Tisei, cu aprobarea generalului Franchet d’Esperey, Comandantul armatei aliate de Orient.
Efectivul de forțe a fost următorul:
| Ungaria (aproximativ 150 000 de luptători, dintre care 70 000 în Apuseni şi până la Tisa, iar restul la vest de Tisa – efectiv însă în creștere, datroită recrutărilor în curs) | România (efectiv tota de 61 078 oameni) |
|
În linia I-a, 22 000 de oameni, 87 guri de foc, 3 trenuri şi 2 automobile blindate. În linia a II-a, în curs de mobilizare, 16 000 de oameni la Carei, 6 000 la Oradea, 25 000 la Bekescsaba-Gyula şi 2 000 la Szolnok. Total în linia a II-a, 48 000 de oameni şi 65 guri de foc. Între Munţii Apuseni şi Tisa se găseau 70 000 de oameni şi 152 guri de foc. Dincolo de Tisa, gata să intervină, încă 80 000 de oameni. |
6 divizii de infanterie (4 din vechiul regat, a 6-a, a 7-a, Divizia 1 şi 2 Vânători, precum şi Diviziile 16 şi 18 ardelene, ultimele puse la dispoziţia Comandamentului Trupelor din Transilvania la 8 şi 11 aprilie), o divizie cavalerie, o brigadă roşiori *(corp de elită cavaleri), 6 baterii de munte, un divizion autotunuri (2 baterii), un tren blindat şi un grup aviaţie (3 escadrile). Un total de 69 batalioane, 32 escadroane, 44 baterii cu 176 guri de foc, efectiv total de 61 078 oameni. |
| Pe un front de 240 km, între Tisa şi Mureş, (200 km între Tisa şi Crişul Alb), românii opuneau 69 de batalioane, 28 de escadroane, 44 baterii cu 176 guri de foc împotriva celor 70 000 de unguri, cu 152 guri de foc, deci o uşoară inferioritate numerică. Valoarea combativă era relativ scăzută, din moment ce ideile bolşevice erau preponderente şi afectau disciplina trupelor, dar moralul lor era ridicat. Probabil cei mai disciplinați au fost luptătorii din celebra Divizie secuiască din care făceau parte și regimentul 1 secui “Cap de mort”. De data aceasta avantajul armatei române a stat în organizare și instrucție. | |
Pentru o descriere detaliată și documentată a luptelor vă recomandăm amplul materialul postat de istoria.md, autor Cristian Negrea de unde am preluat și noi parte din informații.