Englezii încearcă să pună bazele unei colonii în golful St. Augustine, Madagascar, dar încercarea eșuează

Corăbiile Companiei Indiilor de Est obișnuiau să oprească regulat în Madagascar pentru a se aproviziona cu apă, hrană și lemn de foc, făcând schimburi cu băștinașii. Între 1630 și 1640 au apărut tot mai multe voci care susțineau înființarea unei colonii în Madagascar. Compania Indiilor de Est a refuzat însă să se implice, motivând că resursele sale sunt pe deplin angajate deja în tranzacții.

Drept urmare, în 1644 inițiativa de a încerca o acțiune de colonizare este luată de Asociația Courteen, care trimite 140 de bărbați, femei și copii pentru a pune bazele unor plantații în Madagascar. Astfel, apare o așezare engleză în partea de sud a golfului Sf. Augustin, în Madagascar. Recoltele însă au eșuat, nu au existat suficiente resurse pentru pășunarea bovinelor, și în lipsa unor provizii coresponzătoare, colonia a fost lovită de febră și dizenterie. Puși în fața perspectivei de a muri înfometați, supraviețuitorii au navigat spre Comore în mai 1646.

În primăvara anului 1649, un alt grup de coloniști, de data aceasta doar bărbați, pleacă spre Madagascar cu gândul de a se stabili pe una dintre insulele din largul coastei de nord-vest a Madagascarului. Compania Indiilor de Est a fost convinsă să ajungă la un acord cu susținătorii proiectului, iar în februarie 1650 au fost trimise două corăbii cu provizii și bărbați care să ajute la dezvoltarea plantațiilor. S-au făcut cadouri Sultanului Assad din Golful Ampasindava – o trăsură care aparținea reginei Anna, o sabie și o oglindă -, pentru asigurera bunăvoinței băștinașilor. Dar, din nou, boala dar și ositilitatea localnicilor i-au determinat pe colonizatori să renunțe la plantații și să navigheze spre Surat, pe 20 august 1650. Cei mai mulți dintre supraviețuitori au intrat în serviciul Companiei Indiilor de Est ca marinari; restul au fost trimiși acasă, în Anglia.

În octombrie 1650, când căpitanul Companiei Indiilor de Est, James Bearblock a oprit în Madagascar pentru aprovizionare, a notat următoarele:

“De îndată ce nava a fost acostată, am trimis ambarcațiuni bine echipate pe uscat la Antifia, care au găsit orașul ruinat, în mare parte ars și niciun locuitor, și după aprecierile mele, pentru că am debarcat și eu, nici nu a mai fost locuit de mult timp. Am găsit acolo împrăștiate multe oase și cranii umane, în jur de 30 și în ruinele unei case mai mari, am găsit bucăți dintr-un pat cu saltea de puf, o bucată de covor, după modelul celor pe care compania noastră obișnuia să îl asigure plantatorilor, și niște resturi arse de încălțăminte și papuci. Am găsit, de asemenea, în aceeași casă, multe mărgele mai mari și mai mici, de sticlă, unele întregi, altele topite. Deasemenea, în timp ce strângeam năvoadele din râu, am dat peste una dintre săbiile companiei, la fel ca cele pe care le-am împărțit pe plantație. Toate acestea mi-au întărit bănuielile, că scene tragice s-au întâmplat în acel loc. N-am știut imediat ce ar fi trebuit să cred și nu am știut nici ce ar fi trebuit să fac pentru a ajunge la o cunoaștere reală asupra acestui trist accident. Nativii erau atât de timizi, încât a fost imposibil să vorbim cu ei.”

Bearblock a făcut eforturi repetate pentru a găsi coloniști care au supraviețuit tragediei, înainte de a naviga spre Comore, unde a aflat ce s-a întâmplat. Din cauza întârzierii inevitabile a veștilor, de la Londra, Compania a continuat să trimită corăbii și coloniști în Madagascar. Corăbiile au continuat să caute așezarea înainte de a renunța și a-și continua drumul spre India. Încercarea de colonizare a Madagascarului a fost abandonată.

Surse:

English settlements on Madagascar – a tale of disaster, Margaret Makepeace, Lead Curator, East India Company Records