În ceea ce privește dreptul pe mare, primul document al regimului Elisabetei I a Angliei este un ordin către Lordul Gardian al celor Cinci Porturi prin care se cere restituirea unei capturi

În ceea ce privește dreptul pe mare, primul document al regimului Elisabetei I a Angliei este un ordin către Lordul Gardian al celor Cinci Porturi (în original, Cinque Ports – de pe coasta de sud-est a Angliei – Hastings, New Romney, Hythe, Dover, Sandwich) prin care se cere restituirea unei capturi rezultate în urma unei licențe care nu ar fi trebuit să fie emisă de către Lordul Gardian.

De menționat că în acele zile, licențele guvernamentale care autorizau o persoană privată (corsar/pirat) să atace, să captureze navele inamice și să le aducă în fața instanțelor amiralității pentru condamnare și vânzare erau de două feluri: scrisori de licență emise împotriva stat inamic și scrisori de represalii emise împotriva unei anumite persoane sau nave, ca despăgubire adusă persoanei private (corsarului/piratului) pentru o nedreptate adusă lui sau posesiunilor sale.

Din acest ordin, deducem că Lordul Gardian al celor Cinci Porturi – Sir William Brooke, Baron Cobham -,  avea puterea de a emite scrisori de licență, încă înainte de urcarea pe tron a Elisabetei I a Angliei. Obiecția reginei în acest caz nu se referea la dreptul lordului de emitere a licențelor, ci doar la faptul că licența în cauză era în contradicție cu termenii tratatului din 1542, o înțelegere între Henric al VIII-lea al Angliei și Carol Quintul, Amiralitatea Portuară engleză fiind o structură distinctă și nesubordonată Lordului Amiral al marinei engleze.

Pe scurt, regina Elisabeta I cerea Lordului Cobham să emită un ordin de restituire pentru o navă din Dordrecht, capturată sub o scrisoare de represalii emisă de Lord și care încalcă termenii tratatului. Scrisoarea de represalii era emisă pe numele unui Walter Chaderton din Sandwich, împotriva unui William Williamson, locuitor din Dordrecht, care în acel moment se afla în arestul portului din Dover. Regina cerea pe lângă restituirea navei și eliberarea tuturor celor arestați în baza respectivei licențe, restituirea integrală a bunurilor și plata unor compensații pentru pierderile suferite. În ceea ce privea pretențiile așa-numitului Chaderton împotriva așa-numitului Williamson, ambasadorul spaniol promitea un răspuns, cauza urmând să fie cercetată și aplicată legea.

După cucerirea normandă a Angliei, Eduard Confesorul a contractat în serviciul monarhului cinci dintre cele mai importate porturi din sud-est. Deși inițial porturile au asigurat transportul de pe o parte pe alta a Canalului, sub regii normanzi, cele cindi porturi vor asigura, practic, unitatea celor două jumătăți de regat. După pierderea Normandiei în 1205, navele celor cinci porturi, precursoare ale Marinei Regale, vor ține prima linie de apărare a Angliei împotriva francezilor. Astăzi, rolul lor este mai mult unul ceremonial, dar Castelul Walmer a rămas o bază a Lordului Gardian al Porturilor, care întotdeauna este instalat la Dover.

Surse:

^{Documents Relating to Law and Custom of the Sea, edited by Reginald Godfrey Marsden, Vol I, A. D. 1205-1648, London, Printed for the Navy Records Society, 1915, p. 17, 168}

^{www.piratedocuments.com}

^{en.wikipedia.org/wiki/Lord_Warden_of_the_Cinque_Ports}

^{en.wikipedia.org/wiki/Cinque_Ports}