În Marea Britanie, la Londra, este publicat Manifestul Partidului Comunist, redactat de Karl Marx și Friedrich Engels

Manifestul Partidului Comunist sau Manifestul Comunist, este o lucrare politico-socială, de orientare comunistă, considerată cea mai importantă lucrare ideologică comunistă. În manifest sunt descrise scopurile și programul Ligii Comuniste, prima organizație marxistă din lume. Manifestul a fost comandat de Liga Comunistă și publicat inițial la Londra(traducerea din germană a Manifest der Kommunistischen Partei fiind realizată de Samuel Moore) în ajunul izbucnirii revoluțiilor din 1848. Nu a trecut mult timp până ce manifestul a ajuns să fie considerat unul dintre cele mai influente documente politice din lume, prezentând o obordare analitică a luptei de clasă, a problemelor capitalismului și a modului de producție capitalist, mai degrabă decât o predicție a posibilelor forme viitoare pe care le va lua comunismul. Prezintă pe scurt și ideile despre modul în care societatea capitalistă ar urma să fie înlocuită de socialism și rezumă teoriile lui Marx și Engels despre natura societății și a politicii.

“Istoria tuturor societăților de până azi este istoria luptelor de clasă”

În limba româna „Manifestul Partidului Comunist” a apărut pentru prima oară la Iași în 1892, în traducerea socialistului român Panait Mușoiu (1864-1944), din limba franceză, după textul cuprins în cartea lui Mermeix „La France socialiste”. Manifestul cuprinde o introducere, trei capitole principale și un capitol cu concluzii. Începe cu o propoziție rămasă celebră: „O stafie umblă prin Europa – stafia comunismului” și se încheie cu lozincă, nu mai puțin cunoscută, „Proletari din toate țările, uniți-vă!”.

În 2013, Manifestul Comunist a fost înregistrat, alături de volumul I din Capitalul, ca parte a Memorialului Mondial UNESCO, o inițiativă internațională lansată pentru a proteja patrimoniul documentar al umanității împotriva amneziei colective, a neglijării, a ravagiilor în timp și a condițiilor climatice și a distrugerii intenționate și/sau neintenționate.

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.