În România, la Predeal, a încetat din viață Wilhelm de Wied, principele Albaniei, nepotul reginei Elisabeta a României

Wilhelm de Wied, în germană Wilhelm Friedrich Heinrich Prinz zu Wied, s-a născut în 26 martie 1876 în Neuwied, Imperiul German, fiind al treilea fiu al fratelui reginei Elisabeta a Româniai, Wilhelm al V-lea, Prinț de Wied și al Prințesei Maria a Țărilor de Jos, și prin urmare descendent al uneia dintre cele mai vechi familii nobiliare germane, primii conți de Wied apărănd în documentele anilor 860.

La sfârșitul celui de al Doilea Război Balcanic, tot mai slăbitul Imperiu Austro-Ungar se vede nevoit să sprijine mișcarea de independență albaneză, pentru a slăbi astfel influența crescândă a sârbilor, sprijiniți de Imperiul Rus, care dorea să își facă un culoar către Marea Adriatică, dar și pretențiile Italiei. Astfel, după lungi tratative Marile Puteri decid înființarea statului albanez, impunând însă șeful de stat. Regina Elisabeta a României profită de situația cretă în Balcani, pentru a-l impune pe tronul noului stat, pe nepotul său, Wilhelm de Wied, cu sprijinul prim-ministrului României Take Ionescu. Candidatura lui Wilhelm de Wied este acceptată de Marile Puteri. German protestant, Wilhelm de Wied, nu aparținea nici uneia dintre marile religii ale Albaniei(islamul, ortodoxia sau catolicismul), fiind astfel mai ușor de acceptat de către întreaga populației albaneză. Wilhelm de Wied, la vremea respectivă maestru de cavalerie în armata prusiană, acceptă într-un final numirea și coroana Albaniei, ajungând la Durres, împreună cu soția sa, Sofia de Schonburg-Waldenburg și cei doi copii, pe data de 7 martie 1914.

Primește un stat sărac, cu o infrastructură și un sistem administrativ extrem de modest și un popor despre cunoștea prea puține, fiind nevoit să se bazeze pe consilieri. Deși întâmpinat cu entuziasm de populație, nu reușește să se impună în special în fața familiilor influente albaneze. Cu grecii care agitau spriritle în sud, musulmanii care se răsculau în centrul țării, cu membrii proeminenți ai cabinetului de miniștri care primiseră bani din Italia pentru a organiza o lovitură de stat, dependent din punct de vedere economic de puterile străine, lui Wilhelm îi va fi greu să se mențină pe tron. Nici izbucinrea Primului Razboi Mondial nu îi va fi de vreun ajutor, căci pretinzând neutralitatea Albaniei, în numele Tratatului de la Londra(1913), refuză să trimită soldați albanezi care sa lupte de partea Austro-Ungariei.

Confruntându-se cu un război civil în Albania și neputându-se baza pe niciun sprijin exterior, în condțiile în care marile puteri se războiau între ele, William se vede nevoit șa părăsească pentru o vreme Albania, fără a abdica sau renunța însă la tron. Se întoarce în Germania, și se alătură ca ofițer armatei imperiale germane, luându-și “Contele de Kruja” ca nom de guerre. În 1917 cere să fie repus pe tronul Albaniei, însă faptul că a luptat în armata germană nu este în avantajul său. Fără prea multe opțiune, se stabilește în 1925 cu familia sa în România unde își petrece restul vieții, murind la 69 de ani la Predeal și fiind înmormântat în incinta Bisercii Lutherane din București. Domnia sa de facto în Albania a durat din 7 martie 1914 până pe 3 septembrie 1914 și de jure, până pe 31 ianuarie 1925, când a fost creeată Republica Albania.

Soția sa, Sofia, foarte apropiată de mătușa sa, a decedat cu nouă ani, înaintea sa, la Hemeiuș, în România, la o moșie deținută de rudele din partea mamei(Castelul Roșu din satul Lilieci). Sofia de Schonburg-Waldenburg a avut strămoși de origine albaneză, fiind descendentă a Ruxandrei Ghica, fiica lui Groigore I Ghica, Domn al  Țării Românești.

În ceea ce îi privește pe cei doi copii ai săi, Carol Victor, Prinț Ereditar al Albaniei, a decedat la Munchen în 1973, la vârsta de 60 de ani, fără urmași și a fost înmormântat la Neuwied în timp ce fiica sa, Prințesa Maria Eleonora a avut o viață la fel de lovită de ghinion ca și tatăl său. După ce primul său soț, Alfred Prinț de Schönburg-Waldenburg este ucis pe front, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, lucrează pentru o perioadă ca ofițer de presă la legația britanică din București, iar pe 5 februarie 1949 se recăsătorește cu Ion Octavian Bunea. O căsătorie de scurtă durată căci ambii sunt arestați în anul următor de către regimul comunist. Prințesa Maria Sofia va muri pe 29 septembrie 1956, la vârsta de 48 de ani, în lagărul comunist de internare de la Miercurea Ciuc, fără a avea copii din cele două căsătorii.