În timpul Razboiului de optzeci de ani, “cerșetorii olandezi” reușesc să elibereze orașul Leiden de sub asediul trupelor spaniole

În toamna lui 1574, pentru apărarea Leidenului împotriva asediului spaniol dezlănțuit în 1573 și după înfrângerea suferită de cauza olandeză în batălia de la Mookerheyde, s-a mobilizat fiecare cetățean olandez. Înconjurat de lacuri și legat prin canale de regiunea inferioară a Rinului, Leiden era un frumos și prosper oraș, numit și Grădina Olandei. Principala armă folosită de spanioli împotriva orașului asediat a fost înfometarea. Succesorul ducelui de Alba, Francisco de Valdez a condus un sediu atât de puternic încât nici un pui sau frunză de salata nu a pătruns în oraș. Timp de șapte luni locuitorii din Leiden au rezistat doar cu fiertură de frunze și rădăcini și piele uscată de pește. Când, ocazional, se mai jertfea câte un câine pentru a-i hrăni pe cei care stăteau de pază; carcasa era ruptă în bucăți și devorată crudă. Foametea a făcut loc bolii iar localnicii se confruntau cu două posibilități: anihilarea sau predarea.

Apa, vechiul dușman al orașului, avea să le aducă însă scăparea. Wilhelm de Orania propune deschiderea digurilor de pe Meuse și Yssel și restul râurilor care traversează zona pentru a izgoni asediatorii și pentru a crea un lac artifical suficient de adânc pentru a permite unor barje să aducă provizii alimentare în orasul asediat. Din cauza daunelor care aveau să fie cauzate culturilor din jur, trebuia însă obținut acordul proprietarilor și al agricultorilor. Cum nu toți se aflau captivi în oraș, mesageri curajoși au fost trimiși printre liniile inamice pentru a cere acordul tuturor. Mai slăbiți cu fiecare zi și oră care trecea, locuitorii din Leiden nu au vrut să se predea. Reunit la Rotterdam, Statul General a respins termenii spaniolilor pentru capitalarea orașului și au acceptat propunearea lui Wilhelm de Orania de a deschide digurile și au făcut și aranjamentele necesare pentru ca 200 de barje să plece cu proviziile necesare de arme și alimente din Rotterdam, Delft și alte porturi fluviale.

La bordul acestor barje se afla însă și o mică dar teribilă forță, 800 de “cerșetori ai mărilor” căliți în luptă. În august 1574 este emis ordinul de spargere al digurilor. Gurile rezultate trebuiau însă să fie suficient de largi astfel încât să permită accesul barjelor. Cel mai dificil era însă faptul că ruperea controlată trebuia realizată sub focul asediatorilor spanioli. Dotați însă cu arme nu foarte performante, vechile muschete care trebuiau reîncarcate cu praf de pușcă după fiecarea tragere, spaniolii aveau să întâlnească ferocitatea “cerșetorilor mărilor”, care i-au obligat să se retragă spre zona care începea să fie inundată. Ajutate inițial de vânt barjele au înaintat cu ușurință odată cu apa care se revărsa după deschiderea digurilor. Însă în scurt timp, direcția vântului s-a schimbat depărtând barjele de Leiden. Oamenii din oraș priveau cu agonie cum, pentru ultimul lor avans, barjele cu provizii au fost împinse și trase peste nămol de echipaje. Între timp, spaniolii, speriați că retragerea lor ar putea fi blocată, și-au abandonat posturile fortificate și sub focul continuu al “cerșetorilor mărilor” nu au putut împiedica avansul încet al barjelor care se târau prin noroi precum niște broaște țestoase, apropiindu-se de orașul aflat în agonie. Spre norocul lor, vântul își schimbă din nou direcția, iar ciudata flotă este aruncată la câțiva metri de zidurile orașului. Impulsionați de acest noroc, echipajele încep din nou să împingă, ducând barjele la chei unde sunt așteptați de oamenii care plâng în hohote de bucurie.

O ultimă garnizoană spaniolă este înfrântă în luptă de “cerșetorii mărilor”, pe 3 octombrie 1574 iar orașul care a plătit un tribut de 6 000 de vieți (o treime din populație) a fost salvat de la predare. Pentru a onora solidaritatea de care au dat dovadă locuitorii din Leiden, Wilhelm de Orania le-a propus sa aleagă între o scutire de taxe sau ridicarea unei universități. Pragmatici, burghezii au ales universitatea, motivând că taxele cresc sau scad în funcție de regimul politic, dar o universitate este o construcție solidă de care ar putea beneficia permanent orașul. De atunci, una dintre cele mai importante universități europene, Universitatea Leiden, amintește de sacrificul locuitorilor și al “cerșetorilor mărilor”.

Surse:

^{THE FIRST SALUTE by Barbara W. Tuchman, published in Leben, a Journal of Reformation Life}

^{en.wikipedia.org/wiki/Siege_of_Leiden}