În urma unui discurs a lui Winston Churchill la Universitatea din Zürich este fondat Consiliul Europei

Pe 19 septembrie 1946, cu ocazia unei vizite în Elveția, Winston Churchill ține un discurs în fața studenților de la Universitatea din Zürich, în care susține formarea unei Comunități Europene.

---

Vreau să vă vorbesc astăzi despre tragedia Europei.

Acest nobil continent, care cuprinde zonele cele mai frumoase și mai civilizate de pe pământ, care se bucură de un climat temperat și agreabil, este patria tuturor marilor popoare înrudite ale lumii occidentale. Europa este, de asemenea, leagănul creștinișmului și al moralei creștine. Este locul de origine a unei mari părți din cultura, arta, filozofia și știința veche și modernă.

Dacă Europa s-ar putea înțelege pentru a se bucura de această moștenire comună, nu ar exista limite ale bunăstării, prosperității și gloriei sale, de care s-ar putea bucura cei 300 -400 milioane de locuitori ai săi. Și totuși, în Europa a izbucnit această serie de tulburări naționaliste îngrozitoare, declanșate de națiunile teutonice de la la venirea lor la putere și până în secolul XX, și pe care le-am văzut în timpul vieții noastre tulburând pacea și reducând la neant perspectivele întregii umanități.

Și ce s-a întâmplat, la ce a fost redusă Europa?

Câteva dintre statele mai mici au reușit să se recupereze cu bine, dar cele mai vaste regiuni oferă imaginea unor mase de ființe umane chinuite, înfometate, roase de griji printre ruinele orașelor și caselor lor, scrutând orizontul în așteptarea unor noi manifestări de tiranie, teroare si pierzanie. Printre învingători e un Babel de voci în disonanță; printre învinși se aude linistea și disperarea. Asta este tot ceea ce europenii, grupați în atât de multe state antice și națiuni, asta este tot ceea ce puterile germanice au obținut, sfâşiindu-se în bucăți unele pe altele și devastând totul în jur.

Iar dacă marea republică de dincolo de Atlantic nu ar fi înțeles în timp util că ruina și înrobirea Europei ar putrea însemna și propria ruină și nu ar fi întins o mână în semn de sprijin și îndrumare, ne-am fi cufundat în vremuri sumbre și întunecate, în toată cruzimea și mizeria lor.

Aceste orori încă s-ar putea repeta.

Există totuși un remediu, care dacă ar fi adoptat spontan de toată lumea, ar transforma ca prin miracol întreaga scenă, făcând ca în câțiva ani Europa sau măcar cea mai mare parte a continentului să fie la fel de liberă și fericită ca Elveția de astăzi.

Care este acest remediu suveran?

Reunificarea familiei europene, în măsura posibilităților, după o structură care să îi permită dezvoltarea în pace, securitate și libertate. Trebuie să construim un fel de State Unite ale Europei. Doar astfel, sutele de milioane de oameni vor avea posibilitatea să își recâștige micile bucurii și speranțe care fac ca viața să merite traită. Procesul este simplu. E nevoie doar de determinarea sutelor de miliaone de bărbați și femei, de dorința lor de a face bine în loc de rău, de a culege binecuvântări și nu blesteme.

Uniunea Paneuropeană a făcut deja mult pentru a atinge acest obiectiv și datorează mult contelui Coudenhove-Kalergi și omului de stat francez Aristide Briand. Mai există apoi acest imens corp doctrinar și procedural, apărut după Primul Război Mondial și de care s-au legat atât de multe speranțe, Societatea Națiunilor.

Societatea Națiunilor nu a eșuat din cauza principiilor și concepțiilor după care a fost constituită. A eșuat pentru că aceste principii au fost abandonate de statele membre fondatoare. A eșuat pentru că guvernele de atunci nu au îndrăznit să privească lucrurile în față și să acționeze în timp util. Acest dezastru nu trebuie să se mai repete. Chiar dacă dobândite cu amarăciune, avem astăzi mai multă experiențe și cunoaștere pentru a continua să construim. Am fost foarte bucuros să citesc în presă zilele acestea, că prietenul meu, președintele Truman și-a exprimat și el interesul și simpatia pentru acest plan grandios.

Nu există nici măcar un motiv pentru care o organizare regională a Europei ar putea intra în conflict cu Organizația Națiunilor Unite. Dimpotrivă, cred că această largă sinteză poate supraviețui doar dacă se sprijină pe o grupare naturală și coerentă. Iar astfel de grupări există deja în emisfera vestică. Noi, britanicii, avem Comunitatea (Commonwealth) Națiunilor. Aceste organizații nu slăbesc organizația mondială, ci dimpotrivă, o întăresc. Sunt principala fundație. De ce să nu existe și o grupare europeană care să dea unor popoare îndepărtate unele de altele sentimentul unui patriotism și al unei cetățenii comune? De ce această grupare europeană să nu aibă locul ei în randul marilor grupări, contribuind astfel la modelarea destinelor oamenilor? Însă pentru a atinge acest obiectiv trebuie ca milioanele de familii să colaboreze cu bună știință, animate de credință, indiferent de limba părinților lor.

Știm cu toții că cele două Războaie Mondiale pe care le-am trăit s-au născut din eforturile vanitoase ale Germaniei recent unite de a juca rolul dominant în lume. Ultimul război a fost marcat de crime și masacre atât de atroce, cum istoria omenirii nu a mai cunoscut, nici măcar în timpul invaziilor mongole din secolul XIII. Vinovații trebuie pedepsiți. Germania trebuie adusă în imposibilitatea de a se reînarma și de a începe o nouă agresiune. Dar când acest lucru va fi realizat – și va fi – va trebui să se producă ceea ce domnul Gladstone numea odinioară “actul binecuvântat al uitării”.

Trebuie să întoarcem cu toții spatele ororilor trecutului și să ne îndreptăm privirile spre viitor. Nu ne putem permite să purtăm după noi în anii care vor veni toată ura și dorința de răzbunare, născute din nedreptățile suferite în trecut. Dacă vrem să salvăm Europa din această infinită mizerie, dacă vrem să o salvăm de la pierzanie, trebuie să facem loc credinței în familia europeană și să uităm toate nebuniile și crimele trecutului. Vor putea popoarele libere ale Europei să se ridice la înălțimea acestui deziderat? Dacă vor fi capabile, nedreptățile și rănile vor fi spălate de suferințele îndurate. Chiar e nevoie de prelungirea stării de agonie? Putem oare dovedi istoriei că suntem capabili să învățam din lecțiile pe care ni le oferă? Să facem loc justiției, îndurării și libertății. Popoarele trebuie doar să-și dorească pentru ca speranțele lor să se realizeze.

Voi spune acum ceva ce vă va uimi.

Primul pas în reunificarearea familiei europene trebuie să fie un parteneriat între Franța și Germania. Numai în acest mod va putea Franța să recupereze conducerea morală a Europei. Nu se poate concepe o renaștere a Europei fără o mare vindecare spirituală a Franței și a Germaniei. Dacă vrem să ducem la bun sfârșit opera de construcție a Statelor Unite ale Euuropei, structura va trebui concepută în așa fel încât puterea materială a fiecărui stat să joace doar un rol secundar. Statele mai mici vor trebui să conteze la fel de mult ca statele mai mari, asigurându-și respectul prin contribuția lor la cauza comună. Vechile state și principate din Germania, reunite cu acordul lor într-un sistem federativ, își vor putea ocupa locul individual printre Statele Unite ale Europei. Nu voi încerca să eleborez în detaliu un program pentru sutele de milioane de ființe umane care vor să trăiască fericite și libere, în prosperitate și siguranță, care vor să se bucure de cele patru libertăți de care vorbea președintele Roosevelt și în acord cu principiile incluse în Carta Atlanticului. Dacă aceasta este dorința lor nu trebuie decât să spună și cu sigurantă se vor găsi mijloace pentru a o îndeplini.

Trebuie totuși să vă avertizez. Nu avem mult timp la dispoziție.

Trăim în prezent un moment de răgaz. Focul tunurilor a încetat. Lupta a luat sfârșit. Dar pericolele nu au dispărut. Dacă vrem să formăm Statele Unite ale Europei – sau cum altfel le vom numi -, trebuie să începem construcția acum. În aceste zile, trăim în mod curios, sub semnul – am putea spune sub protecția – bombei atomice. Bomba atomică se află încă doar în mâinile unui stat și a unei națiuni despre care știm că o va folosi doar în cauze drepte și pentru libertate. Dar este foarte probabil ca în câțiva ani, această enormă capacitate de distrugere să fie larg cunoscută și răspândită iar atunci catastrofa generată de utilizarea bombei atomice de către popoare aflate în războaie, ar însemna nu doar sfârșitul a ceea ce noi numim civilizație, dar poate chiar dezintegrarea întregului glob.

Vreau să concluzionez. Scopul nostru permanent trebuie să fie creșterea și întărirea forței Organizației Națiunilor Unite. Trebuie să reunim familia europeană sub forma unei structuri regionale plasate sub umbrela aceastei organizații mondiale și această familie se va putea numi atunci Statele Unite ale Europei. Primul pas concret pentru atingerea acestui scop este formarea unui Consiliu al Europei. Dacă, la început, toate statele europene, în ansamblu, nu vor sau nu pot să adere la această uniune, va trebui totuși să reunim statele care doresc și care pot. Salvarea omului de rând, indiferent de rasă și a fiecărei țări, de război sau robie are nevoie de fundamente solide și de voința tuturor bărbaților sau femeilor de a muri mai degrabă decât de a se supune tiraniei. Pentru această sarcină imperioasă e nevoie ca Franța și Germania să preia conducerea acestei inițiative împreună.

Marea Britanie, Comunitatea Națiunilor Britanice, puternica Americă, și am credința că și Rusia Sovietică – pentru că atunci totul ar fi pentru mai bine – trebuie să fie amicii și susținătorii noii Europe și trebuie să apere dreptul ei la viață și prosperitate. În spiritul acestei idei vă spun: lăsați Europa să se ridice!

Surse:

www.churchill-society-london.org.uk/astonish.html