Noul Testament de la Bălgrad și Biblia de la București. Aportul lor la dezvoltarea limbii române literare

Mitropolit al Transilvaniei, de curând, Simion Ștefan se va îngriji de definitivarea textului Noului Testament și de tipărirea sa în 1648. El cere sprijin de la Brașov și din Țara Românească pentru litere, instrumente tipografice, meșteri tipografi. Silvestru, un cunoscut cărturar, tradusese într-o anume formă, pe baza originalului slavon, Noul Testament, text ce va fi îmbunătățit de către specialiștii de la Alba Iulia; tot ei traduc originalele grec și latin în limba română. Cartea este tipărită cu cerneala neagră și roșie. Literele sunt elegante. Întâlnim, din păcate, doar două xilogravuri: un frontispiciu floral și stema Transilvană a lui Gheorghe Rakoczi al II-lea. Titlul lucrării se află într-un frumos chenar. Titlurile sunt tipărite între două desene.

Ceea ce este foarte important este limba – română – în care a fost tipărită această carte, inclusiv predosloviile, constituind un plus remercabil la dezvoltarea graiului național. Pe de altă parte, a înlesnit înțelegerea de către omul de rând a conținutului cărții.

Noul Testament se alătură în acest sens Bibliei de la București.

Dacă până spre finele veacului XVII nu dispuneam de o traducere integrală a Bibliei(tipărită), lucrul acesta se va petrece în 1688. Ceea ce ne atrage atenția din prima clipă este înfățișarea modernă a textului, pe două coloane, tehnica redacțională, literele mici în două culori – roșu și negru.

Frontispiciile, literele inițiale ornate, chenarul floral care încadrează titlul, stema Țării Românești și a familiei Cantacuzino, imprimate pe verso foii de titlu, adaugă noi elemente la frumusețea cărții ca atare. Mitrofan a fost meșterul tipograf.

Tipărirea cărții a început la 5 noiembrie 1687 când se încheiase traducerea “dupre limba elinească spre înțelegrea limbii românești”. Domnul țarii, Șerban Cantacuzino a îndemnat traducătorii și tipografii la realizarea acestei opere. Din porunca lui lucrarea se încheie în linii mari în timpul vieții sale. Definitivarea Bibliei se întâmplă în vremea și prin grija lui Constantin Brâncoveanu,  în 1688. S-au imprimat două tiraje. Titlului, foarte ornat, îi urmează două prefețe. Una este semnată de domnitorul Șerban Cantacuzino(cercetătorii avizați consideră că, de fapt, autorul este învățatul stolnic Constantin Cantacuzino), iar cea de a doua poartă semnătura patriarhului Ierusalimului, Dosithei. Ca temei pentru împlinirea traducerii este, desigur, limba greaca. Au fost însă consultate, cercetate, confruntate și textele Bibliei alcătuite în latină și slavonă. A fost de real folos – cum spuneam – și Noul Testament de la Bălgrad. Elementul esențial este limba română în care a fost tipărita Biblia, contribuind la unificarea acesteia, la progresul limbii literare românești. Alt element, deloc neglijabil este aportul cărturarilor din toate cele trei țări romănești, la realizarea acestei cărți monumentale. Printre traducători s-au numărat frații munteni Greceanu(Radu și Șerban), dar și traducătorii Noului și Vechiului Testament. Texte utilizate pentru conținutul Bibliei din 1688 – traducerea Vechiului Testament care aparține moldoveanului Nicolae Milescu, fiind îndreptată de mitropolitul Moldovei, Dosoftei, și textul Noului Testament definitivat de specialiștii transilvăneni de la Alba Iulia. Deci, contribuția munteano-moldo-transilvană la împlinirea Bibliei(e drept, uneori mijlocit) este de netăgăduit.

Pentru prima oară în istoria tiparului de la noi, lucrarea cuprinde și o erată, ceea ce înseamnă grijă pentru asigurarea acurateții textului tipărit.

Atât Noul Testament din 1648, cât și Biblia din 1688 au circulat în localitățile nu numai din Muntenia , ci și din Moldova și Transilvania de-a lungul vremurilor, cu urmări desigur fericite și în privința unității literare românești.

Spusele lui Constatntin Brâncoveanu – “cartea s-a dăruit neamului românesc” – chiar s-au împlinit.

Pentru descierea cărților ca atare, ca și pentru altele, din vechime, cei interesați, se recomandă a vedea celebra Bibliografie românească veche 1508 – 1830 (Bianu – Hodoș – Simionescu).

*imagine header – Stema Țării Românești, de pe prima pagină a Bibliei de la București