O scrisoare adresată de Ștefan cel Mare marilor conducători creștini ai Europei

În lupta de la Podul Înalt(Vaslui) din 1475  oastea lui Ștefan cel Mare(40 000 de moldoveni, dar și câteva mii de secui și unguri) a obținut o strălucită victorie împotriva numeroasei armate otomane(120 000 de oșteni). Chiar turcii aveau să recunoască meritele lui Ștefan Vodă și ale oștenilor săi. De exemplu, o rudă a sultanului a afirmat că:

“Niciodată armatele turcești n-au suferit un dezastru atât de mare.”

Cuvinte frumoase la adresa lui Ștefan au avut și cărturarii vremii, precum polonezul Jan Dlugosz:

“O, bărbat demn de admirat, întru nimic inferior ducilor eroici, pe care atât îi admirăm, care cel dintâi dintre principi a repurtat în zilele noastre o victorie atât de reușită în contra turcilor. După părea mea, el este cel mai vrednic să i se încredințeze conducerea și stăpânirea lumii și mai ales funcțiunea de comandant și conducător contra turcilor, cu sfatul comun, înțelegerea și hotărârea creștinilor, pe când ceilalți regi și principi creștini trândăvesc în lene, desfătări și lupte civile. “

Însuși Papa Sixt al IV-lea îi va scrie domnului nostru:

“Faptele tale săvârșite – cu înțelepciune și vitejie – au adus atâta celebritate numelui tău, încât ești în gura tuturor și ești în unanimitate foarte mult lăudat.”

Domnul român era conștient că sultanul Mohamed, cuceritorul Constantinopolului nu va ierta rușinoasa înfrângere a oștirii sale. Otomanii s-au pregătit de război, dar au amânat declanșarea lui, sultanul îmbolnăvindu-se.

Că pericolul unui atac nu dispăruse ci doar se amânase, știau și occidentalii. Ștefan cel Mare le-a și scris marilor conducători creștini din Europa în 25 ianuarie 1475, avertizându-i încă o dată că furtuna se apropia, cerându-le să se alăture luptei cu turcii:

“Prea luminaților, prea puternicilor și aleșilor domni a toată creștinătatea, cărora această scrisoare a noastră va fi aratată sau de care ea va fi auzită. Noi Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă tuturor cărora vă scriu și vă doresc tot binele și vă spun Domniilor Voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme și este încă pierzătorul întregii creștinătăți, și în fiecare zi se gândește cum ar putea să supuie și să nimicească toată creștinătatea. De aceea facem cunoscut Domniilor Voastre că pe la Boboteaza trecută mai sus-numitul turc a trimis în țara noastră și împotriva noastră o mare oștire de 120 000 oameni, al cărei căpitan de frunte era Soliman Pașa beylerbeyul; împreună cu acesta se aflau toți curtenii sus-numitului turc și toate popoarele din România și Domnul Țării Muntenești cu toată puterea lui și Assan-beg și Ali-beg și Schender-beg și Serefega-beg, domnul din Sofia și Cusenra-beg și Piri-beg, fiul lui Isac-pașa, cu toată puterea lui de ieniceri. Acești mai sus-numiți erau toti căpitanii cei mari, cu oștile lor. Auzind și văzând noi acestea am luat sabia în mână și cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva dușmanilor creștinătății, i-am biruit și i-am călcat în picioare, și pe toți i-am trecut sub ascuțișul sabiei noastre; pentru care lucru lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor își puse în gând să-și răzbune și să vie, în luna din mai, cu capul său și cu toată puetrea sa împotriva noastră și să supuie țara noastră, care e poarta creștinătății, și pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poarta care e țara noastră, va fi pierdută, Dumnezeu să ne ferească de așa ceva – atunci toată creștinătatea va fi în mare primejdie. De aceea ne rugăm de Domniile Voastre să ne trimiteți pe căpitanii voștri într-ajutor împotriva dușmanilor creștinătății, până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulți potrivnici și din toate părțile are de lucru cu oameni ce-i stau împotrivă cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim, pe credința noastră creștinească și cu jurământul domniei noastre, că vom sta în picioare și ne vom lupta până la moarte pentru legea creștinească, noi cu capul nostru. Așa trebuie să faceți si voi, pe mare și pe uscat, după ce cu ajutorul lui Dumnezeucel Atotputernic, noi i-am tăiat mâna dreaptă. Deci fiți gata fără întârziere.”

Și a început campania lui Mohamed al II-lea și lupta – nefericită pentru Ștefan Vodă – de la Războieni(1476). Domnul Moldovei nu a primit ajutorul armat. Doar Matia Corvin, regele Ungariei a intenționat să-i vină în sprijin. A întârziat fiind preocupat de pregătirile nunții cu Beatrice, fiica lui Ferdinand de Neapole. Oștirea maghiară condusă de Ștefan Bathory a ajuns în ajutorul lui Ștefan Vodă după ce campania de încheiase, iar sultanul plecase peste Dunăre.

Ce ecou a avut această scrisoare atunci, dar și acum în istorie, ce învățăminte tragem, va judeca fiecare singur.

*Imagine header – Monumentul lui Ștefan cel mare din Chișinău