Oamenii care au inspirat personajele din Poldark

Bazat pe seria de romane a scriitorului Winston Graham, The Poldark Saga, A Novel of Cornwall, serialul Poldark, producție BBC ajuns acum la cel de al cincilea sezon, confirmat și așteptat în 2019 este, cu siguranță, cu mult mai mult decât un simplu serial de epocă, cu costume și peisaje de excepție, sau o simplă poveste de dragoste care are în centru un triunghi amoros. Desigur, abdomenul lucrat și pectoralii căpitanului Ross Venor Poldark, intrepretat de irlandezul Aidan Turner, buclele de foc și zâmbetul irezistibil al Demelzei, interpretată de frumoasa Eleanor Tomlinson, pot să fie două motive suficiente pentru a viziona cea mai recentă ecranizare a romanelor! Dar sex-appeal-ul degajat de Ross Poldark este mai degrabă generat de o masculinitate autentică în purtare și ținută – și pe care o vedem tot mai rar -, și care nu trebuie în niciun caz confundată cu machismul. E vorba de acel “manliness in a man“, de care majoritatea femeilor se simt atrase și care pare să devină oarecum incorect politic! Dar poate cel mai important, în spatele acestei ecranizări de o estetică impecabilă, se află un tumult politic cu care este foarte greu să nu rezonezi. Deși serialul realizează un portret al societății engleze de la sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului XIX, punctând cu atenție problemele politice și sociale care au zguduit nu doar Anglia și Marea Britanie ci și Franța și fostele colonii britanice din America, întreaga atmosferă pare cu mult mai actuală decât ne-am fi așteptat. Probabil și aceasta este cauza mega-succesului înregistrată de producția BBC! O dramă istorică, o frescă socială și o poveste de dragoste care cu fiecare sezon nou devine un serial politic tot mai apropiat de actualitate și care a ajuns să mă fascineze. Se pare însă că nu sunt singura, căci în jurul serialul, dar și a cărților, s-a (re)dezvoltat o adevărată manie, Poldark devenind un fenomen la fel ca Game of Thrones sau Outlander. Presa britanică dezbate serialul episod cu episod, psihologi și sociologi discută fenomenul încercând să evidențieze diversele motive pentru care a ajuns un hit, siteurile de turism se întrec în circuite cu tematica Poldark în Cornwall, istorici și analiști politici analizează asemănări și diferențe între atunci și acum. Și probabil, un alt atu al serialului, este acela că se adresează unui public larg. Poate fi vizionat atât de minori, căci nu abundă în violență și nici în scene de sex, nuditate sau limbaj trivial, cât și de cei în vârstă, de iubitorii de ficțiune istorică, de cei care caută o poveste de dragoste, de cei pasionați de cultura britanică. Faptul că este atât de apreciat de publicul feminin, nu îl face indezirabil pentru publicul masculin. De altfel, e genul acela de serial, care se pretează a fi văzut în familie și discutat mai apoi la masă.

Cum de altfel, pentru toate cărțile sale, Graham s-a inspirat din povestiri pe care le-a descoperit în ziarele locale, scrisori, jurnale și autobiografii din secolul al XVIII-lea, încercând să se apropie cât mai mult de realitatea istorică și socială a acelor timpuri, vă invit, pentru început, să descoperim împreună persoanele care au stat în spatele conturării personajelor principale, urmând ca despre locurile și mai ales situația socială și politică a perioadei georgiene să vorbim în alte articole. Rândurile care urmează, deși cu siguranță vor fi citite cu mult mai mult interes de cei care fie au citit cărțile, fie au urmărit serialul, pot fi citite cu încredere și de cei care încă nu au fost cuprinși de mania Poldark. Nu divulg acțiunea. Vă vorbesc doar despre oamenii care au l-au inspirat pe Winston Graham în conturarea personajelor.

Ross Venor Poldark este un personaj fictiv, însă în conturarea lui Winston Graham s-a inspirat din mai multe surse. Cicatricea de pe obraz, mărturie a Războiului de Independență American a cărui veteran este personajul principal, dar și trăsaturile fizice per ansamblu, au fost inspirate de un ofițer de aviație rănit pe care autorul l-a întâlnit într-un tren în timpul celui de al Doilea Război Mondial. În ceea ce privește numele, Ross Poldark a fost numit inițial după unul dintre prietenii autorului, un chimist pe nume Polgreen. Însă cu “Polgreen” era cumva lipsit de mister si forță și nu părea a se potrivi caracterului puternic al căpitanului – erou și anti-erou, sensibil dar implacabil în convingerele sale, cu un simț ridicat al onoarei, veșnic preocupat de binele comunității locale, calculat dar dispus la risc dacă situația o cere -, Graham a schimbat Polgreen în Poldark. Și, deși autorul a afirmat ca nu a existat niciodată în realitate un Ross Poldark, în istoria Cornwallului au existat cel puțin două figuri istorice a căror viață seamănă izbitor de mult cu cea a eroului lui Winston Graham.

Numele lui era Thomas Hawkins (primul în imaginea din header, de la stânga la dreapta), un bogat proprietar de mine din secolul al XVIII-lea care se preocupa de bunăstarea lucrătorilor săi, la fel ca și Poldark. Thomas Hawkins s-a căsătorit din dragoste cu Anne și și-au pierdut doi copii în circumstanțe tragice. Tot la fel ca și Poldark, Hawkins a fost parlamentar, căutând să lupte pentru o justiție corectă. Descendentul lui Thomas Hawkins, Michael Galsworthy locuiește în vechea proprietate a familiei, în vârstă de 300 de ani, lângă Truro și vede multe similitudini între Ross Venor Poldark și străbunicul său. De altfel, Michael Galsworthy l-a întâlnit pe Winston Graham care i-a mărturisit că personajele sale au fost inspirate de oamenii din Cornwall, printre care și Thomas si Anne Hawkins. Thomas Hawkins s-a născut în 1724, fiul unui avocat și funcționar public și a moștenit moșia Trewithen ( a se nota similitudinea cu Trenwith, denumirea moșiei familiei Poldark) de la unchiul său Phillip, de asemenea, un avocat. A studiat la Colegiul Pembroke din Cambridge și, la 23 de ani, a devenit deputat pentru circumscripția Grampound. La fel ca și Poldark, deținea mine și a avut sute de oameni angajați pentru exploatarea lor. La fel ca și Poldark, a arătat în permanență un mare interes pentru bunăstarea angajaților săi. Împreună cu Anne a avut patru fii și o fiică. Fiul lor cel mai mare a murit însă la doar 13 ani, înecat în Tamisa, în timp ce studia la Colegiul Eton. Un alt fiu va muri de febră, după ce a consumat o înghețată la o serată dansantă. Thomas Hawkins veșnic preocupat de soarta celor mai puțin privilegiați, moare prematur la 42 de ani, după ce s-a oferit voluntar pentru testarea unui vaccin pentu variolă, una dintre bolile criminale ale acelor timpuri. Al doilea fiu al lui Hawkin, Christopher, moștenește moșia, devine șerif de Cornwall, deputat, iar în 1791 primește un titlu de baronet de la William Pitt cel Tânăr.

Mulțimea de fani a serialului vede însă o similitudine între Ross Poldark și Sir Richard Hussey Vivian (al treilea în imaginea din header, de la strânga la dreapta) din Cornwall, un erou al bătăliei de la Waterloo și, ulterior, deputat. Sir Richard Hussey Vivian s-a născut în Truro în 1775 iar tatăl său deținea o afacere reușită de exploatare și topire a cuprului. Este educat în Cornwall iar mai apoi îsi continuă studiile la Harrow, Londra. Se alătură Armatei ca locotenent în Regimentul 54 Infanterie si participă la campania din Spania și Bătălia de la Waterloo, având un rol important în înfrângerea lui Napoleon. După ce se întoarce în Cornwall, erou și veteran de război, devine deputat după ce realizează că din cauza revoluției industriale este nevoie de o reformă în ceea ce privește sistemul electoral, al cărui prim beneficiar era clasa înstărită. Campania sa electorală este cât de modernă pentru acele vremuri, discursurile sale adresându-se publicului larg, pe care încearcă să îl implice tot mai mult în procesul electoral. În 1841 primește titlul de Baron de Glynn și Truro.

În ceea ce o privește pe eroina principală, după cum chiar autorul precizează, în mare parte caracterul și personalitatea puternică a Demelzei – care din multe puncte de vedere putem spune că este varianta feminină a lui Ross -, a fost inspirat de soția sa, Jeann, născută tot în Cornwall. În ceea ce privește numele, acesta a fost inspirat de un cătun din parohia Sf. Wenn, situat undeva la mijlocul dintre Newquay și Bodmin, în Cornwall. După anii 1950 și succesul înregistrat de primele volume din serie, numele a devenit foarte popular în Cornwall. De altfel numele a devenit atât de popular încât chiar au existat cereri ca moștenitorii Coroanei Britanice să își numească fetița Demelza!

Cei doi dintre cei cinci frați ai Demelzei, Sam și Drake Carne, se pare că personajele au la bază doi dintre pionierii metodismului, de asemenea frați, John și Charles Wesley. De altfel, sub conducerea lui John Wesley, metodiștii au devenit lideri în susținerea unor reforme în penitenciare și voci importante ale abolirii sclaviei. Revenind la nume deosebite și care câștigă, de asemenea, popularitate printre părinții fetelor din Cornwall, o menționăm și pe Morwenna, al cărui nume a fost inspirat de parohia Morwenstow, dintr-un sat din nordul Cornwallului.

La fel, probabil că nu întâmplător, Dr. Enys, prieten de nădejde al lui Ross și medic preocupat de găsirea celor mai bune și accesibile soluții medicale, mai ales pentru populația săracă, și-a primit numele de la una dintre cele mai vechi familii din Cornwall, familie cu o reputație impecabilă, la fel ca și personajului din serial. Familia Enys a furnizat mai mulți mari șerifi ținutului iar din multele călătorii pe care le-au făcut s-au întors cu semințe și plante pentru reședința lor Enys Estate, situată la periferia Penryn, lângă Falmouth. Astăzi, Enys Garden este una dintre bijuteriile Cornwallului. Probabil de aici și priceperea Dr. Dwight Enys în plante medicinale. În ceea ce o privește pe Caroline, autorul menționează o întâmplare adevărată relatată în periodicele locale conform căreia un doctor a fost chemat pentru a trata câinele de companie al unei tinere, relatare care a reprezentat punctul de plecare pentru povestea de dragoste dintre bogata moștenitoare Penvenen și dedicatul doctor Dwight Enys.

Principalul personaj negativ, George Warleggan și-a primit numele de la un cătun sărac și înfometat, numit Warleggan, situat la marginea Bodmin Moor din Cornwall. Probabil de aici și “foamea” de putere a a lui George. Altfel, Cornwallul a avut parte de o serie de oportuniști, “adevărați” Warleggani care, pe parcursul erei georgiene, au dobândit multă putere financiară și politică care le-a permis intrarea în înalta societate. Un astfel de caz ar fi familia Lemon care a strâns o avere din minerit pentru ca mai apoi să cumpere mult teren și proprietăți extinse. Recunoscuți ca fiind simpli muncitori la sfârșitul secolului al XVII-lea, în decursul a trei generații, prin averea acumulată, familia și-a asigurat un loc în Parlament și, în 1774, un titlu de baronet. Despre Elizabeth, nu am reușit să aflu dacă personajul a fost inspirat de cineva anume, însă este cert că reprezintă un portret fidel al tinerelor de familie bună, membre ale micii aristocrații ruruale britanice; victimă a propriei condiții sociale, incapabilă a se susține singură într-o lume guvernată de bărbați.

Sir Francis Basset, primul Baron de Dunstanville și Basset și Lord Falmouth, George Boscawen, al treilea Viconte Falmouth au existat în realitate. Între Francis Basset și Cristopher Hawkins, fiul lui Thomas Hawkins a existat o mare rivalitate politică, cei doi ajungând a se confrunta într-un celebru duel în 1810, din care ambii vor ieși teferi.

După cum spuneam, multitudinea de probleme complexe, sociale și politice, dezvoltate în serial, vor fi tratate într-un articol (sau articole) viitor. Până atunci, vă invit să vizualizați în întregime cele 4 sezoane disponibile până acum, pentru că probabil îmi va fi ceva mai greu să evit spoilerele.

*Surse

https://www.mirror.co.uk/news/uk-news/real-poldarks-cornish-mine-owner-12669218

https://www.visitcornwall.com/poldark/blog/real-places-behind-names

https://en.wikipedia.org/wiki/Poldark

https://www.imdb.com/title/tt3636060/?ref_=nv_sr_1

Ivona

Citesc, ilustrez, scriu, călătoresc, fotografiez. Nu neapărat în ordinea asta. www.dinmansarda.com.