Sf. Benedict de Nursia (sarbatoare ortodoxa)

Cuviosul parintele nostru Benedict, al carui nume pe latineste inseamna “binecuvantatul”, era de fel din tinutul romanilor, din provincia Nursia si se tragea din parinti credinciosi si bogati. Parasindu-si casa, pe parintii sai si toata averea parinteasca, inca de pe cand era tanar si barbat nedesavarsit, a plecat impreuna cu aceea pe care o avusese dadaca intr-un loc pustiu, unde, prin virtute si infranare apropiindu-se de Dumnezeu, a primit de sus puterea de a face minuni si tamaduiri. Cele mai multe dintre faptele lui minunate s-au pastrat pe larg in istoria vietii lui. De aici aflam ca el a savarsit tot felul de minuni: a inviat morti, a vestit de mai inainte cele viitoare si a vorbit despre cei ce erau departe ca si cum ar fi fost de fata. Trebuie insa sa nu uitam un lucru de mare insemnatate, si anume ca, mai inainte de a se muta la Domnul a grait in chip profetic celor care se gaseau impreuna cu el si a adus si la cunostinta celor ce se gaseau departe ca se va intampla si un semn oarecare, prin care vor cunoaste cu totii ca s-a despartit de trup.

Astfel, cu sase zile mai inainte de adormirea lui, a poruncit sa i se sape groapa si indata dupa aceasta a fost cuprins de o fierbinteala puternica, iar trupul lui timp de sase zile a fost scuturat de friguri. In ziua a sasea a poruncit ucenicilor sai sa-l ia si sa-l duca la casa de rugaciune, unde fiind dus, dupa ce s-a cuminecat cu Sfintele Taine, stand in mijlocul ucenicilor sai, care il sprijineau, si-a ridicat mainile catre cer si in felul acesta, privind in sus si rugandu-se, si-a dat sfintitul sau duh.

In aceeasi clipa, doi frati, dintre care unul se gasea stand linistit in chilia lui, iar altul locuia mult mai departe, au avut aceeasi vedenie. Astfel si unul si celalalt au vazut un drum minunat care se intindea de la chilia cuviosului Benedict pana la cer, catre rasarit, si care era asternut tot cu vesminte pretioase si stralucitoare de matase, iar pe acest drum se gaseau si vreo cativa oameni minunati, care tineau faclii in maini si care in randuiala desavarsita se suiau. Un alt barbat, imbracat in alb, si el si stralucitor de lumina, care se gasea alaturi, i-a intrebat daca stiu al cui este drumul acesta, pe care ei, privindu-l cu mintea lor, il gasesc atat de minunat. Dar aceia raspunzandu-i ca nu stiu, cel ce s-a aratat lor, le-a zis: Acesta este drumul pe care iubitul Benedict se urca la ceruri”. Dupa ce acestia si-au revenit de pe urma vedeniei pe care au avut-o, au inteles, fiecare in parte, ca sfantul Benedict se savarsise din viata, ca si cum ar fi fost de fata si l-ar fi vazut savarsindu-se.