Woodrow Wilson ajunge în Franța pentru Conferința de Pace. Este prima vizită oficială a unui președinte SUA în Europa
După nouă zile pe mare la bordul SS George Washington, Woodrow Wilson sosește la Brest, Franța, pe 13 decembrie 1918. De aici își continuă calătoria pe uscat către Versailles, unde urma să conducă delegația americană la lucrările Conferinței de Pace care viza încheierea definitivă a Primului Război Mondial. Aceasta a fost prima vizită oficială a unui președinte american în Europa.
Woodrow Wilson, un idealist și pacifist convins, a încercat inițial să țină Statele Unite departe de război, susținând neutralitatea în 1914, când ostilitățile au izbucnit în Europa. Scufundarea navei Lusitania, la bordul căreia se aflau numeroși pasageri americaneni în 1915 și expansiunea războiului submarin purtat de Germania în apele Atlanticului vor duce însă la creșterea furiei publice a americanilor față de germani. Cu toate acestea, Wilson reușește totuși să pătreze SUA în zona de neutralitatea până în 1917, când este făcută publică o telegramă dintre Germania și Mexic, în care se propunea o alianță între cele două state. Abia în urma acestei dezvăluiri, Wilson a decis să solicite Congresului să declare război Germaniei, ceea ce se va și întâmpla la începutul lunii aprilie. Trupele americane s-au alăturat aliaților lor britanici și francezi în lupta cu Puterile Centrale până când s-a ajuns la armistițiu în noiembrie 1918.
Deși oponenții politici ai președintelui au catalogat vizita lui în Europa drept egoistă, Wilson a lucrat neobosit în cadrul conferinței pentru găsirea celui mai bun acord care să asigure o pace durabilă în Europa, fiind și inițiatorul și principalul susținător al efortului pentru înființarea Ligii Națiunilor, o organizație internațională menită să găsească soluții diplomatice pentru viitoarele conflicte. Războiul, în care au murit aproximativ 320.000 de soldați americani i-a demonstrat lui Wilson că există o relația inevitabilă între stabilitatea internațională și securitatea națională americană. Încă din ianuarie 1918 a schițat un plan pentru o Liga Națiunilor, care spera el, că va arbitra pașnic conflictele internaționale prevenind astfel un alt război ca cel care tocmai s-a încheiat. Wilson și-a propus să prezinte acest plan la Conferința de Pace din Franța, reiterând ceea ce a spus și americanilor în discursul său din ianuarie:
“Lumea [trebuie] să fie făcută sigură, lumea trebuie să trăiască în siguranță; și în special trebuie să existe siguranță pentru orice națiune care iubește pacea, și care, ca și noi, dorește să-și trăiască propria viață, să-și stabilească propriile instituții, să fie asigurată de justiție și de înțelegerea corectă a celorlalte popoare ale lumii împotriva forței și agresiunii egoiste.”
Eforturile sale pentru o “pace justă și stabilă” vor fi însă întâmpinate cu ostilitate de ceilalți aliați victorioși aflați la Versailles , care vor cere reparații dure de război Puterilor Centrale învinse. Urmările Conferinței de Pace vor fi primite cu multă amărăciune mai ales în Germania, conducând într-un final la un nou război mondial. Eforturile lui Wilson au stabilit totuși tonul pentru diplomația americană de după război, punând accent pe implicare și nu pe izolare, dar și bazele unei organizații de pace multinaționale. Chiar dacă Liga Națiunilor nu a reușit, în mare parte ca urmare a faptului că SUA au decis să nu se alăture ca urmare a condițiilor mult prea grele impuse Germaniei, ea a fost precursorul Organizației Națiunilor Unite, care a fost înființată în urma celui de-al Doilea Război Mondial.
Pentru efortul său de a aduce o pace durabilă în Europa, Președintele Woodrow Wilson a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1920.
Surse:
Wilson arrives in France, History.com Editors, Access Date: December 13, 2018