Cine a fost Joseph Fouché?

Joseph Fouché, primul Duce de Otranto, s-a născut pe 21 mai 1759 în Franța și a încetat din viață pe 25 decembrie 1820, în Italia. A fost un om de stat francez, deputat al Convenției Naționale, ministru al poliției și de interne în timpul lui Napoleon I. Rămâne cunoscut în special pentru ferocitatea prin care a suprimat insurecția din Lyon în 1793, timpul Revoluției franceze. A fost ministru al poliției in timpul Directoratului, Consulatului și Imperiului.

În afară de el însuși, de familie, de bani și de Putere(câștigată într-o perioadă întunecată a istoriei Franței) nu a iubit pe nimeni și nimic. A fost ocupat cu trădarea, după îndelungi lingușiri și scurte(dar false) "îmbrățișari". Istoria a reținut mai ales arta sa de a înșela, care corespundea, e drept, realității istorice. Era un om cu suflet rău și nu o spunem doar noi. De altfel, nasul său ascuțit, și buzele exagerat de subțiri îl trădează. Obișnuia să stea în penumbră și, de acolo, să spioneze. I-au plăcut peste măsură clevetirile și a profitat de ele. Lucra mai mult în taină, strecurându-se ca o umbră printre oameni când deslușite țeluri în viață i-o cereau. Bun cunoscător al oamenilor și al vremurilor. A dat și sfaturi bune puternicilor ce i-au fost în preajmă. Pe unii însă nu o dată i-a îndrumat pe drumuri greșite. Nu credea în Dumnezeu, dar asta nu-i dădea dreptul pentru a ordona distrugerea unor obiecte de artă bisericească. Și totuși, preda la o școală de preoți, e drept, în principal matematicile și fizica, nu în primul rând, deci, materiile umaniste. Firav la corp, dar nu și la minte, șchiop, urât ca și prima lui soție. Cea de-a doua soție nu era așa, ba mai mult, a venit și cu o zestre îndestulătoare. Diplomat; valoarea lui în acest sens nu se situa la nivelul lui Talleyrand sau Sieyes, dar nici exagerat de mult înapoia acestora. Cât de puțin îi seamănă părintelui său, un destoinic navigator! Prin vene, lui Joseph îi curgea sânge rece. Prudent, calculat, rar făcea un pas greșit. Lovea deseori pe la spate. Adulmeca mai abitir decât un ogar. Adulmeca mersul istoriei. Franța a fost mare și prin, sau poate în primul rând, oamenii săi mari - detestați sau iubiți - , din timpul Revoluției și nu târziu după aceea: Danton, Marat, Robespierre, Napoleon. Nu poate lipsi dintr-o listă, desigur, mai lungă, Fouché. A disprețuit oamenii, pe Dumnezeu și în esența, creștinismul.

Credința în Republică și în Morală trebuie să înlocuiască acest cult superstițios.

În timpul Convenției, la Lyon au fost uciși mii de oameni. Deși Fouché nu a fost autorul direct al acestor crime, a fost părtaș fără rețineri. A creat o rețea formidabilă de informatori. La un moment dat a creat chiar o poliție secretă paralelă cu cea oficială. O informație însemnată aduce și un avantaj însemnat. O știe cel mai bine Fouché. Primul informator al lui Fouché era Josephina, soția lui Napoleon. Și furniza informații spionului genial, duplicitar și dezbinator, atât voluntar cât și involuntar. Au existat și perioade când relațiile dintre Napoleon și Fouché nu au fost dintre cele mai fericite. Dimpotrivă. Nu o dată Napoleon l-a amenințat pe primul spion foarte dur:

Sunteți un trădător, ar trebui să las să fiți împușcat.
Adresantul acestor cuvinte, cu calm îi răspunde:
Eu nu sunt de această părere, Sire.

Fouché își bătea joc și de spionii puși de împărat pe urmele sale. Bonaparte își înșela soția(deși, nu la fel de des, precum Josephina pe el). Într-o noapte, acesta, deghizat merge la o metresă. A doua zi, bineînțeles, Fouché știa tot. Împăratul desemnează câțiva spioni care să îl urmărească pe slujitorul său, ministrul, un vulpoi tot mai periculos, însă Fouché nu este omul care să fie luat prin surprindere și află chiar de la aceștia, nu puține dintre secretele împăratului. Mai cu seamă după 1810, conflictele dintre Napoleon și Fouché se agravează. Ministrul Poliției îl va minți pe împărat din ce în ce mai des și încă în chestiuni de stat importante. În paralel se accentuau și neînțelegerile dintre Franța și Anglia. Fouché era adeptul negocierilor dintre părți. Le și începuse. Napoleon se opunea. Polițistul șef alege însă o cale ascunsă de a continua discuțiile cu Anglia. O face de unul singur, lăsând să se înțeleagă de către englezi că deciziile erau luate de către împărat. Acțiunea era unică. Să tratezi în numele lui Napoleon cu ministrul de externe al Angliei pacea fără știrea și aprobarea lui Bonaparte, era o nebunie! Fouché sprijină revenirea lui Ludovic al XVIII în Franța. Înainte de a doua revenire în Franța a regelui, Fouché, fostul iacobin(ce ironie!) se va prezenta în taină fostului si viitorului rege al Franței în fața căruia îngenunchează și jură. Talleyrand era de față. Mai mult, îl sprijină pe șchiop, căci îngenunchierea aproape îl sfârșise. După cele 100 de zile, Napoleon Bonaparte își înaintează actul de abdicare.  Îi este înmânat(Doamne!), tocmai lui Fouché.

Joseph Fouché, el, omul de stânga, cu vederi chiar de extremă stângă, sărac în tinerețe, ajunge unul dintre cei mai bogați oameni ai Franței. El, înaltul demnitar al lui Napoleon ajunge ministru al poliției regale. Mai marii din Franța și Anglia( și nu numai) îl doreau departe de propria-i țară, astfel într-un final este exilat la Praga. Praghezii îi erau și ei ostili și se mută la Linz. Va sfârși la Trieste. Mare polițist, mare spion, mare trădător, un caracter diabolic. Istoria a uitat din relele al căror autor a fost Fouché, dar și din calitățile sale incontestabile.

Pentru arta pe care foarte putini o pot stăpâni la un nivel atât de înalt de a te strecura, unduind ca un șarpe, printre atâtea capcane ale vieții politice generale și personale(să nu uităm perioada istorică în care Fouché a trăit!), întinse chiar de tine, cu voie sau fără voie, te admir. Pentru reușită, atunci când ea a fost în defavoarea țării sau a împotriva unor oameni nevinovați, te urăsc. Ai rămas însă și vei rămâne în istorie. Meriți, fără îndoială. Istoria ar fi prea săracă fără tine.

Recomandare lectură: Joseph Fouché de Stefan Zweig, Editura Univers, 1981, traducere de Emeric Deutsch  

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.

Leave a Reply